Eveniment-Social

O nouă ediție a Conferinței IașiMUN

Publicat: 18 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O nouă ediție a Conferinței IașiMUN
În perioada 19-21 noiembrie 2021, va avea loc a XIII-a ediție a Conferinței IașiMUN, organizată și desfășurată online la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, cu prilejul Zilelor Colegiului

În perioada 19-21 noiembrie 2021, va avea loc a XIII-a ediție a Conferinței IașiMUN, organizată și desfășurată online la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, cu prilejul Zilelor Colegiului.

Îmbinând tradiția, prestigiul și renumele dobândite de-a lungul edițiilor anterioare, IașiMUN este un eveniment așteptat și apreciat deopotrivă de organizatori și de participanți. Anul acesta, la conferință s-au înscris 94 de participanți-delegați atât din Iași, cât și din orașele Bacău, București și Galați.

Delegații prezenți la acest eveniment vor avea ocazia de a reprezenta diferite țări membre ale Organizației Națiunilor Unite, în fiecare dintre cele șase comitete: ECOSOC (Comitetul Social și Economic), UNHRC (Consiliul Drepturilor Omului), UNSC (Consiliul de Securitate), WHO (Organizația Mondială a Sănătății), Crisis (Comitetul pentru Crize) și ICJ (Curtea Internațională de Justiție). În cele trei zile de dezbateri, conferința va oferi participanților un spațiu al manifestării libertății de exprimare și al valorilor democratice, ilustrând principii despre educație, responsabilitate și spirit civic. De asemenea, este important de menționat faptul că evenimentul se va desfășura exclusiv în limba engleză, constituind astfel un mediu ideal pentru exersarea competențelor lingvistice de comunicare într-o limbă străină.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 19 noiembrie 2021, începând cu ora 12:00, prin intermediul platformei Zoom. Încercând să depășească barierele impuse de pandemie, organizatorii IașiMUN 2021 își doresc ca și ediția curentă să le ofere participanților bucuria de a exprima, cu toată energia vârstei lor, soluții pertinente la problemele pe care fiecare comitet le va aborda.

 

 

 

Adauga un comentariu