News Flash:

O noua fata pentru miscarea sindicala din Romania

6 Februarie 2002
809 Vizualizari | 0 Comentarii
Tinand cont de transformarile importante care au loc in plan economic, dar si de efectele acestora in plan social si asupra sistemului de relatii industriale, este necesara restructurarea institutiei sindicale pentru ca, in viitor, sa fie capabila sa apere interesele si drepturile salariatilor, in mod colectiv, dar sa si ofere membrului de sindicat servicii adaptate cat mai bine nevoilor acestuia. In luna aprilie 2000, s-a deschis oficial Centrul Teritorial Iasi al Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie, care functioneaza conform sistemului sindical din Occident. Unul dintre obiectivele importante ale Federatiei este crearea unui Sindicat National , lucru posibil dupa aprobarea noii Legi a Sindicatelor, proiect care, in prezent, este inaintat Parlamentului si care a fost acceptat de catre Ministerul Muncii si Ministerul Finantelor. Prevederile acestui proiect se vor rasfrange si asupra altor categorii de cetateni. Pensionarii, someri, persoanele care au depasit virsta de 16 ani si nu au o ocupatie care se pot inscrie in sindicat si vor putea beneficia de aceleasi facilitati ca si membrii acestuia. Va fi posibila constituirea de organizatii sindicale, formate din angajati din institutii diferite, daca vor depasi numarul de 15 membri. Sumele platite de membri vor fi deductibile. In cazul abuzurilor, li se va permite organizatiilor sindicale sa declanseze actiuni in numele membrilor fara a li se conditiona acordul acelor membri Sindicatele vor putea achizitiona terenuri si cladiri in care pot desfasura activitati in folosul membrilor si vor avea posibilitatea de creare a unor institutii proprii cu circuit inchis. De asemenea, consiliilor de administratie ale intreprinderilor li se va sugera sa comunice sindicatelor orice hotarare si situatia financiara a firmei, in termen de 48 de ore. Toate aceste propuneri au fost facute pentru ca institutia sindicala sa devina un partener reprezentativ in contextul socio-economic actual, asfel incat sindicatele sa poata oferi servicii membrilor lor, servicii care sa raspunda nevoilor acestora, cu alte cuvinte, "o noua fata pentru miscarea sindicala romaneasca", dupa cum a declarat Constantin Harlauanu, presedintele Filialei din Iasi a FSLCP. Doriana SAMATARU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1485 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035302 (s)