Eveniment-Social

O noua sesiune pentru atestarea de administratori de imobile

Publicat: 22 mart. 2015
1

Primaria va organiza pe 30 martie o noua sesiune de examinare a persoanelor fizice în vederea obtinerii atestatului de administrator de imobile. Cei care în prezent ocupa sau nu aceasta functie, adica cele care au absolvit cursuri de pregatire în domeniu, dar înca nu sunt atestate, îsi pot depune cererea de participare, împreuna cu documentele solicitate în vederea sustinerii examenului de atestare.
Dosarele vor fi verificate de catre Comisia de atestare din cadrul Serviciului Asociatii de Proprietari din cadrul municipalitatii. „Proba scrisa va avea loc luni, 30 martie, la ora 13:00 la sediul Serviciului Asociatii Proprietari, iar data sustinerii probei interviu va fi anuntata la o data ulterioara”, a precizat Sebastian Buraga, purtatorul de cuvant al municipalitatii. De mentionat ar mai fi ca, pana în prezent, Primaria Municipiului Iasi a atestat prin examen 691 de administratori de imobile.





Adauga un comentariu