Actualitate

O polițistă din Mehedinți, găsită împușcată în cap în fața secției. Femeia s-ar fi certat cu iubitul ei

Publicat: 19 ian. 2022
o polițistă îmbrăcată în uniformă stând cu spatele
Ambulanţa ajunsă la faţa locului încearcă să o resusciteze şi să îi salveze viaţa

O poliţistă din Mehedinţi a fost găsită împuşcată în cap chiar în faţa secţiei de poliţie. Femeia ar fi încercat să îşi ia viaţa din cauza unor certuri cu iubitul ei. Poliţista avea 25 de ani şi lucra la Transporturi Feroviare.

Echipajul medical ajuns la faţa locului a încercat să o resusciteze. În acest caz, autoritățile din Mehedinți vor demara o anchetă în acest caz.

Suicid la Mehedinți. O polițistă s-a împușcat cu arma din dotare

O nouă tragedie s-a produs în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. O polițistă a decis să-și pună capăt zilelor chiar la locul de muncă al acesteia, în gara din orașul Strehaia.

Femeia era căsătorită cu un polițist din județul Dolj. Se pare că neînțelegerile din cuplu ar fi împins-o către un asemenea gest extrem.

„La data de 19 ianuarie a.c., ora 09.42, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, prin apel 112, de un polițist din cadrul Poliției Transporturi Strehaia, cu privire la faptul că un agent de poliție, de 25 de ani, ajutor șef de post la Poliția Transporturi Strehaia, s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia gării Strehaia. Aceasta a intrat în serviciu la ora 08.00. Era promoția 2018 a Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, iar ultimul aviz psihologic a fost primit în anul 2020. La fața locului, s-a deplasat o echipă de cercetare, pentru a stabili toate împrejurările producerii evenimentului.”, conform IPJ Mehedinți.

O altă poliţistă din Braşov s-a sinucis cu arma din dotare

Reamintim faptul că la finalul lunii decembrie a anului trecut, o poliţistă în vârstă de doar 28 de ani s-a sinucis. Agentul de poliţie din Braşov s-a împuşcat în cap cu arma din dotare. Aceasta a fost găsită de soţul şi tatăl său.

”O persoană de sex feminin în vârstă de 28 de ani a suferit leziuni incompatabile cu viaţa. Personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a o salva. Aceasta a fost declarată decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, maior Ciprian Sfreja.

Înainte de a recurge la gestul extrem, Sabina a lăsat un bilet de adio. Potrivit martorilor cheie din anchetă, tânăra ar fi avut o ceartă cu soţul sau pe tema unui copil avut dintr-o relație extraconjugală.

Mama tinerei, cu care aceasta nu avea o relație tocmai bună a menționat că scrisul regăsit pe bilet nu era al fiicei sale. Mai mult decât atât, aceasta a menționat la acel moment că soțul Sabinei plângea isteric după ce a văzut cadavrul.

”Am avut noi un conflict, ea ambiţioasă, eu ambiţioasă, eu aşteptam să vină ea la mine, ea probabil să mă duc eu. El era în sufragerie, făcut ghem, şi avea aşa un plâns isteric” a povestit mama fetei.

În cazul polițistei din Brașov care s-a sinucis a intervenit un expert criminolog. Dan Antonescu a menționat că analiza balistică va arăta dacă Sabina și-a pus capăt zilelor sau a fost ucisă.

„Dacă biletul este scris de femeie, avem de-a face în cel mai rău caz cu o determinare în sinucidere, care, cu elementele din telefon îi vor ajuta pe anchetatori să afle motivul. Apoi, analiza balistică va arăta dacă tânăra este cea care a folosit pistolul sau altcineva”, a declarat expertul criminolog Dan Antonescu.




Adauga un comentariu