News Flash:

O poveste de succes! Lungul drum catre succes al Croatiei si sansa unei revanse asteptate de 20 de ani

14 Iulie 2018
450 Vizualizari | 1 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6478 RON (+0.0043)
USD: 3.9793 RON (-0.0072)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

"Dintre toate lucrurile neimportante din lume, fotbalul este cel mai important. Farmecul sau este ca o tara mica poate bate una mare. Noi am dovedit-o si, de atunci, lumea ne respecta". Declaratia îi apartine lui Davor Suker, liderul nationalei Croatiei care, acum 20 de ani, termina pe locul 3 la Cupa Mondiala din Franta. Chiar tara gazda a pus capat visului croatilor de a juca finala. Doua decenii mai târziu, urmasii acelei echipe au sansa revansei si a unui triumf istoric.

Duminica, la Moscova, Luka Modric, Ivan Rakitic, Ivan Perisic, Mario Mandzukic si colegii lor vor juca finala Cupei Mondiale. O oportunitate pe care generatia lui Suker, a lui Zvonimir Boban si Robert Prosinecki nu a avut-o, desi i se prevedea un viitor frumos. Desi nu pentru Croatia, ci pentru Iugoslavia. Într-un fel, povestea performantei realizate de nationala lui Zlatko Dalic în Rusia începe cu 31 de ani în urma, în Chile.

De la Iugoslavia la Croatia

În 1987, Iugoslavia a devenit în premiera campioana mondiala Under 20, la capatul unui turneu final în care Prosinecki a fost desemnat cel mai bun jucator, iar Suker a terminat pe 2 în clasamentul golgheterilor. În afara de ei, din lot mai faceau parte alti trei croati care, ulterior, au avut cariere importante. Este vorba despre deja amintitul Boban, Igor Stimac si Robert Jarni. Era un grup de la care se astepta sa faca pasul urmator si sa ajute nationala mare sa obtina un rezultat asemanator.

Iugoslavia, campioana mondiala U20

La Cupa Mondiala din 1990, doar Suker, Jarni si Prosinecki au facut parte din lot, iar Iugoslavia a parasit competitia în sferturile de finala, eliminata în urma loviturilor de la 11 metri de Argentina lui Diego Maradona. Boban a lipsit din cauza celebrului incident de la meciul Dinamo Zagreb - Steaua Rosie Belgrad, de pe 13 mai 1990, când a lovit un politist care a agresat un fan al lui Dinamo. Un gest care i-a adus suspendarea, dar care l-a transformat imediat într-un idol al nationalistilor croati si într-un simbol al cauzei pentru independenta.

Desi momentul de pe stadionul Maksimir este considerat de multi începutul sfârsitului pentru fotbalul iugoslav, nationala acestei tari, care se baza inclusiv pe jucatorii croati, a continuat sa existe si a obtinut o calificare entuziasmanta la Euro 1992. A pierdut un singur meci în preliminarii si a primit doar patru goluri. Cu toate acestea, din cauza situatiei politice, Iugoslavia a fost exclusa de la turneul final, iar locul sau a fost luat de urmatoarea clasata din grupa, Danemarca. Nordicii au profitat la maximum si au cucerit surprinzator titlul în Suedia, lasându-i pe cei care îsi câstigasera pe teren dreptul de a participa la Euro sa se întrebe "ce ar fi fost daca...".

Epopeea din 1998

Lucrurile s-au schimbat repede. În 1991, Croatia a devenit independenta. În iulie 1992, a fost readmisa la FIFA, iar în 1996 a fost prezenta la Euro. Încalzirea pentru ce avea sa urmeze doi ani mai târziu. În Anglia, croatii s-au oprit în sferturi, eliminati de viitoarea câstigatoare, Germania. Însa înainte au batut clar Danemarca, scor 3-0, în faza grupelor. Suker a marcat un gol antologic si multi au vazut în acel succes o revansa pentru ceea ce se întâmplase cu patru ani mai devreme.

Momentul în care Suker a înscris contra Danemarcei, la Euro 1996

Condusa de pe banca de Miroslav Blazevic si avându-i în teren pe Suker, Boban, Prosinecki, Jarni si Stimac, Croatia a fost revelatia Mondialului din Franta, desfasurat în 1998. A terminat pe 2 în grupa cu Argentina, Japonia si Jamaica, apoi a învins România în optimi, scor 1-0 (ultimul meci al "tricolorilor" la CM), si a trecut senzational de Germania în sferturi. A fost 3-0, o adevarata demonstratie de forta, a carei imagine ramâne golul marcat de Suker, care s-a distrat cu apararea germana, înainte de a trimite în poarta cu dreptul, piciorul sau mai slab.

"Jucam pentru tara noastra la prima Cupa Mondiala din istoria ei si eram determinati sa facem o impresie buna. În multe feluri, Franta 1998 a fost realizarea unui vis pentru mine. Am jucat cel mai bun fotbal al carierei mele, iar echipa era de asemenea într-un moment special. Aveam jucatori fantastici, care jucau pentru cluburi mari din Europa. Boban era la Milan, Slaven Bilic si Igor Stimac jucau în Anglia, eu jucam la Real Madrid. Aveam o aparare grozava, cu Robert Jarni, iar linia noastra de mijloc era fantastica", si-a amintit Suker, într-un interviu mai vechi pentru Four Four Two.
Iar când acelasi Suker a deschis scorul în semifinala cu Franta, de pe Stade de France, în primul minut al reprizei a doua, se parea ca destinul generatiei care cu 11 ani înainte devenea campioana mondiala de tineret se va împlini. Nu a fost de acord Lilian Thuram. Fundasul care pe atunci evolua la Parma, vinovat la golul croatilor, a egalat un minut mai târziu, apoi a facut dubla si a adus victoria gazdelor (2-1). Au fost primele si singurele goluri ale sale la nationala.

Thuram, eroul Frantei în semifinala CM 1998

"De obicei, nu înscriu nici macar la antrenamente. Când ajung în fata portii, vad rosu si ma panichez", povestea eroul Frantei, imediat dupa meci. Peste ani a dezvaluit ca "nu îmi aminteam ce s-a întâmplat. Chiar daca încercam, nu puteam pune lucrurile cap la cap. Am avut nevoie ca antrenorul si colegii sa-mi spuna ca am câstigat si ca suntem în finala Cupei Mondiale".

Croatia s-a multumit cu locul 3, dupa ce a câstigat cu 2-1 finala mica în fata Olandei, iar Suker a plecat acasa cu Gheata de Aur a turneului final, datorita celor 6 goluri marcate. Un rezultat oricum imens pentru o tara care trecuse printr-un razboi teribil si redevenise independenta cu mai putin de un deceniu în urma.

"Pentru noi a fost uimitor sa terminam înaintea Angliei, a Argentinei, a Olandei, a Spaniei, a Germaniei si a Italiei. A fost extraordinar pentru o tara atât de mica", spunea Suker.

Generatia care si-a depasit eroii

Dupa eliminarea Rusiei în sferturile de finala ale actualei editii, Ivan Rakitic îi numea pe jucatorii de acum 20 de ani "niste eroi". Cu toate acestea, mijlocasul Barcelonei spunea ca "sper ca vom putea sa-i depasim. Ceea au facut a fost cu adevarat impresionant, dar vrem sa scriem propria noastra istorie".

Prin calificarea în finala, obiectivul a fost îndeplinit. Dar nu ar fi fost posibil fara ca echipa din prezent sa-i aiba alaturi pe idolii din copilarie. Nu e nicio exagerare. Portarul din 1998, Drazen Ladic, este antrenorul cu portarii al nationalei. Stimac si Bilic au fost selectioneri, iar Prosinecki si Aliosha Asanovic s-au aflat la un moment dat în staff. Boban reprezinta Croatia la FIFA, în timp ce starul absolut de acum doua decenii, Davor Suker, e presedintele federatiei. Lui Suker i se datoreaza în mare masura si acest rezultat. A avut curajul de a schimba antrenorul înaintea barajului cu Grecia si de a-l numi pe Dalic. Acum, Croatia e la un singur meci de rasplata suprema.

Ar fi însa gresit sa comparam cele doua echipe. Generatia 1998 a crescut si s-a format în vechea Iugoslavie, într-un sistem centralizat comunist, care a produs rezultate nu doar în fotbal, ci si în alte sporturi de echipa, cum ar fi polo, handbal sau baschet. Actuala nationala este produsul unei Croatii independente si a unei educatii fotbalistice completata în vestul Europei, în Germania, Italia, Belgia sau Elvetia.
Dar, la fel ca acum 20 de ani, o tara cu doar ceva mai mult de 4 milioane de locuitori a lasat în urma Anglia, Argentina, Olanda, Spania, Germania si Italia. Plus Brazilia. Acum, poate completa aceasta lista si cu Franta. Pentru o nationala care a aratat deja ca nu ramâne datoare ar fi cea mai buna revansa. Si modul perfect de a închide cercul.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cupa mondiala finala luka modric ivan ivan perisic mario mandzukic
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Relu  | #661425
Croația - Franța - 3-1
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2018 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1641 (s) | 21 queries | Mysql time :0.021968 (s)