International

O profesoară din Franța s-a îndrăgostit de un adolescent român de 14 ani: „Îl iubesc sincer”

Publicat: 16 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O profesoară din Franța s-a îndrăgostit de un adolescent român de 14 ani Îl iubesc sincer
Profesoară

O profesoară de franceză din Loudeac, un orăşel situat în nord-vestul Franţei, s-a îndrăgostit de un adolescent român pe care îl medita. Părinţii băiatului au aflat, iar cazul a ajuns în instanţă.

Părinții adolescentului român au rugat-o pe femeie, care era vecina lor în orașul francez Loudeac, să-l mediteze pe băiat, după ce acesta avea probleme la școală din cauza barierei lingvistice. Numai că lucrurile au scăpat de sub control.

Părinții băiatului au remarcat ce se petrece și, în septembrie anul trecut, au depus o plângere împotriva femeii de 37 de ani.

Dar la o zi după, băiatul de 14 ani a depus și el o plângere împotriva părinților săi pe care îi acuza de violențe și a fugit de acasă, refugiindu-se în locuința „iubitei sale“, acolo unde polițiștii l-au găsit ascunzându-se, îmbrăcat foarte sumar.

Urmărită penal pentru agresiune sexuală și răpire de copii, franțuzoaica în vârstă de 37 de ani a apărut marți, 16 martie, în fața instanței penale Saint-Brieuc, unde a fost condamnată la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare.

„Sunt foarte îndrăgostită, îl iubesc sincer“

În fața instanței femeia, cu silueta juvenilă, ea însăși mamă a trei copii, explică atitudinea sa: „Sunt foarte îndrăgostită și îl iubesc sincer. Am construit ceva puternic împreună”.

Ea explică cum, la început, „că a refuzat avansurile” tânărului său vecin căruia i-a dat meditații la cererea părinților lui, care „au avut dificultăți în a-și ajuta copilul din cauza barierei lingvistice”.

„Și apoi, complicitatea, bucuria și fericirea s-au stabilit de-a lungul lunilor și voila …”, este răspunsul pe care femeia l-a oferit în sala de judecată.

Relația a fost descoperită de părinții băiatului în iulie anul trecut și le-au cerut amândurora să se oprească, ceea ce nu s-a întâmplat. Ea susține că băiatul de 14 ani a fost maltratat în familie și „a vrut să-l protejeze”.

El fugea regulat de acasă pentru a se refugia la ea

Pledoaria îndrăgostitei nu l-a impresionat pe judecător, care a condamnat-o la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare. În plus, în cei doi ani, ea va trebui să poarte o brăţară electronică specială şi nu va mai avea voie să se apropie de adolescent sau de familia acestuia, potrivit Le Telegramme.

În plus, franţuzoaica va trebui să urmeze şedinţe psihologice şi nu va mai avea voie să predea timp de cinci ani, în tot acest timp fiind înscrisă în registrul naţional al infractorilor sexuali.

Adauga un comentariu