News Flash:

O retea de traficanti de persoane, condamnata in Vinerea Mare

26 Aprilie 2008
4257 Vizualizari | 1 Comentarii
Silviu Ciorba
• Magistratii au amanat de cateva ori luarea unei decizii in acest dosar, insa in cele din urma s-a intamplat ca membrii retelei sa-si afle pedepsele chiar in Vinerea Mare • Politistul Laurentiu Macarie a primit doi ani de inchisoare cu suspendare pentru complicitate la traficul de migranti si luare de mita


Pentru ca dosarul este destul de voluminos, magistratii au amanat de cateva ori luarea unei decizii insa, in cele din urma, s-a intamplat ca membrii retelei sa-si afle pedepsele chiar in Vinerea Mare. Astfel, Vasile Cosneanu a primit cinci ani de inchisoare pentru constituirea gruparii de crima organizata si traficarea migrantilor, Valentina Epureanu, logodnica acestuia, a primit 3 ani de inchisoare cu executare, iar ceilalti inculpati au primit pedepse cu suspendare. Silviu Ciorba, un alt membru de baza al retelei, a primit doi ani si trei luni de inchisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de migranti si fals in inscrisuri. Alaturi de membrii gruparii a fost condamnat si un politist de frontiera de la Arad pentru ca ar fi luat mita de la traficanti pentru a le permite sa treaca cu migranti.

Astfel, politistul Laurentiu Macarie a primit doi ani de inchisoare cu suspendare pentru complicitate la traficul de migranti si luare de mita. "Vom ataca cu recurs aceasta decizie a instantei. Noi am militat pentru o solutie de achitare in acest caz. Clientul meu a fost condamnat doar pe baza fabulatiilor lui Andrei Hajnal, un alt acuzat de trafic de migranti care a relatat procurorilor asa-zise fapte de coruptie ale politistului pentru a-i fi injumatatita pedeapsa", a spus avocatul Ionel Nechita, aparatorul lui Macarie. Trebuie mentionat ca acest Andrei Hajnal a primit zece luni de inchisoare pentru trafic de migranti si a fost scutit de pedeapsa pentru dare de mita pentru ca a facut autodenuntul care l-a ingropat pe politistul de frontiera. Peste toate acestea, instanta de judecata a decis sa returneze banii plati drept cautiune de Macarie si Hajnal. Acestia au platit impreuna aproximativ 50 mii lei. Reteaua a fost decapitata de catre procurori la sfarsitul lunii septembrie 2006, atunci cand anchetatorii au descins in mai multe locatii atat din municipiul Iasi, cat si din alte zone, pentru prinderea traficantilor. Principalul obiectiv al retelei era acela de a racola si transporta cetatenii din Republica Moldova in Romania sau tarile occidentale. Procurorii ieseni de la crima organizata i-au urmarit pe traficanti pentru ca aveau acte false, insa anchetatorii de la Arad ii urmareau deja pe politistii care facilitau trecerea migrantilor pe baza acestor acte. Macarie este acuzat ca primea 3000 Euro pentru fiecare cetatean basarabean care trecea frontiera. La trei zile dupa arestarea membrilor gruparii a fost arestat si politistul, insa nu a stat decat cateva luni in arest.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Andrei R.  | #34308
Stimate domnule reporter CB, consider ca ar trebui sa dati dovada de mai mult profesionalism si obiectivitate cand compuneti aceste articole si ar trebui sa aprofundati spetele prin studierea efectiva a dosarelor. Un jurnalist intr-un stat care se vrea european, mai ales cand relateaza despre probleme juridice, trebuie sa fie mai mult decat un paparazzo penibil in cautare de senzational!va recomand sa studiati materialele mai temeinic, macar cat un avocat care solicita in mod justificat achitarea clientului sau si sa nu mai "pacatuiti" prin limbaj de lemn si superficialitate.
PS: o parte din membrii asa-zisei retele de traficanti nu si-au aflat oficial pedepsele in Vinerea Mare, deoarece nici pana la orele 14 cand s-a inchis arhiva magistratii nu trecusera pronuntarea in condica, am verificat personal.
Cu stima.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1469 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021285 (s)

loading...