National

O şoferiţă din Bacău a rămas în pană şi a fost ajutată de Poliţie. Ce a urmat întrece orice imaginaţie

Publicat: 18 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O şoferiţă din Bacău a rămas în pană şi a fost ajutată de Poliţie. Ce a urmat întrece orice imaginaţie
O şoferiţă din Bacău a rămas în pană chiar într-un sens giratoriu din oraş şi a fost ajutată de Poliţie

Fotografia zilei vine din Bacău. O şoferiţă a rămas în pană chiar într-un sens giratoriu din oraş şi a fost ajutată de Poliţie. Chiar dacă pe lângă dânsa au trecut mai mulţi participanţi la trafic, nimeni nu a oprit să-i ofere şoferiţei o mână de ajutor. Întregul moment a fost surprins de un trecător iar imaginea a ajuns virală pe reţelele de socializare.

Ajutorul oferit de Poliţie şoferiţei nu a fost trecut cu vederea, devenind subiect de discuţii pro şi contra în mediul online.

Şoferiţă din Bacău ajutată de Poliţie după ce a rămas în pană în intersecţie

O şoferiţă a avut ghinionul să i se strice maşina într-un sens giratoriu din Bacău. Pe lângă ea au trecut alţi şoferi, dar nimeni nu a oprit să o ajute. După un timp, un echipaj de Poliţie a ajuns în zonă şi s-a oferit să o ajute pe băcăuancă. Un trecător a fotografiat momentul şi a postat poza pe o reţea de socializare. Imediat, demersul poliţiştilor a devenit subiect de discuţii pro şi contra, împărţind Bacăul în două tabere.

Iniţiativa poliţiştilor a fost lăudată şi de către primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.

”Apreciez iniţiativa poliţiştilor băcăuani din cadrul M.A.I. Un exemplu de solidaritate atunci când, la -12C, motorul unui băcăuan nu mai porneşte. Felicitări Poliţiei Romane!”

Reacţiile internauţilor au fost prompte şi reci.

”Dar Poliţia Locală unde e?”, ”O fac voluntar ? Nu sunt retribuiţi din banii noştri ca să-şi facă datoria de bugetari ? Domnule primar, sunt probleme mult mai stringente de rezolvat! Dumneavoastră se vede că aveţi alte priorităţi, de a-i scoate în faţă pe cei ce au în fişa postului aceste atribuţii!”, sunt doar câteva dintre ele.

Primarul le-a răspuns: ”Să porneşti motorul unui cetăţean rămas fără baterie nu e în fişa postului”, dar nu a lămurit situaţia.

”Ce mare scofală?? Doamne fereşte! Ce mărunţi suntem de ne lăudăm cu lucruri fireşti! Când se blochează circulaţia pe drumurile publice şi nu vezi picior de poliţist, cum e ?”, a fost o altă reacţie.

Alţii se întreabă cum au putut să o ajute poliţiştii pe şoferiţă?

”Total greşit. Poliţia rutieră înseamnă asistenţă tehnică rutieră? Cred că sunt destule firme care pot oferi asistenţă tehnică” , spune unul dintre comentatori.

Starea drumurilor din Bacău, subiect de discuții în mediul online

”Era o doamnă ce a rămas în până cu maşina. Nu îi mai pornea. De apreciat gestul lor, pentru că, pe lângă ea, au mai trecut şi alţi şoferi ce nu au oprit să ajute. Poate învăţăm şi noi ceva din asta şi mai lăsăm răutatea şi egoismul să ne bântuie” .

”Teoretic e un gest frumos, dar din punct de vedere profesional, nu e treaba lor. Sunt curios în ce ţară a lumii poliţia se ocupă de depanat/tractat maşini în trafic?” – sunt alte reacţii.

De la laudele primarului s-a ajuns repede la starea drumurilor din Bacău.

”Aţi cam dat-o de gard cu laudele… Hai să vă dau o temă, dacă tot se redeschid grădiniţele. Vedeţi că în fata unora sunt alei de pământ, iar când plouă se face o mocirlă că la sate! Vedeţi că nu este drum în Bacău care să nu fie jalnic”, spune un internaut.

Altul nu apreciază laudele primarului: ”Asfaltaţi toate străzile cum vine primăvara. Lăsaţi vrăjeala, am ajuns să aplaudăm nişte poliţişti care îşi fac meseria? Bani pentru asfaltări sunt, dar să nu mai fie furaţi…”

Răspunsul primarului la acuzaţiile că se fură bani din asfaltări a venit şi el prompt.

”Dacă ştiţi de vreun furt faceţi plângere la poliţie. Sigur îşi vor face treaba să prindă făptaşii.”

Adauga un comentariu