News Flash:

O suta de mii de copii, abandonati acasa

22 Iulie 2008
675 Vizualizari | 0 Comentarii
• Aproximativ o suta de mii de copii ai caror parinti lucreaza in strainatate au ramas singuri acasa in primul trimestru al acestui an, aproape o treime dintre acestia avand plecati ambii parinti, potrivit datelor inregistrate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) • Aproape o treime din total, adica 100.000 de copii, sunt din Moldova, aproximativ 55.000 din Muntenia si cate 50.000 din Transilvania si Oltenia


Aproximativ o suta de mii de copii ai caror parinti lucreaza in strainatate au ramas singuri acasa in primul trimestru al acestui an, aproape o treime dintre acestia avand plecati ambii parinti, potrivit datelor inregistrate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC). Potrivit datelor inregistrate de institutia mentionata pana la sfarsitul lunii martie, numarul copiilor care au cel putin un parinte plecat la munca in strainatate a ajuns la 98.194, fiind in crestere fata de luna iunie a anului trecut, cand erau raportati 82.464 de copii aflati in aceasta situatie. Totodata, din datele centralizate rezulta ca numarul familiilor plecate peste hotare este 69.628, iar in 21.717 de familii ambii parinti sunt plecati la munca in strainatate. Peste 30.000 de copii ramasi acasa provin din familii in care ambii parinti sunt plecati. Numarul familiilor in care un parinte este plecat la munca in strainatate a ajuns la 39.903, iar numarul total de copii care provin din aceste familii este de 57.291. Potrivit ANPDC, alte peste 8.000 de cazuri vizeaza familii cu parinte unic sustinator plecat la munca in strainatate, numarul total al copii ramasi acasa fiind 10.312.

Statistici ingrijoratoare

Potrivit unui studiu al UNICEF, aproximativ 350.000 de copii romani sunt afectati de plecarea parintilor in strainatate. "Chiar daca in termeni de procentaje cifra nu este mare, estimarile arata ca 4 la suta dintre copiii cu ambii parinti migranti au varsta sub un an. Mai mult de atat, in termeni de timp petrecut fara parinti, 16 la suta din copiii cu ambii parinti plecati au petrecut mai mult de un an fara acestia, iar 3 la suta chiar mai mult de patru ani", potrivit raportului citat. De asemenea, din cercetarea amintita a mai rezultat ca 78 la suta dintre copiii care au doar tatal plecat au locuit cu mama cea mai mare parte a timpului in ultimele sase luni inainte de ancheta, iar 50 la suta dintre copiii cu mama plecata au ramas sa locuiasca cu tatii lor, in timp ce aproximativ un sfert raman in grija bunicilor. "In cazul in care ambii parinti sunt plecati in strainatate, 79 la suta dintre acesti copii au ramas in cadrul familiei extinse: 74 la suta au ramas in grija bunicilor, iar 5 la suta in grija unchilor si matusilor. Trei la suta dintre copiii cu ambii parinti plecati (aproximativ 3.500 de copii) au ramas in grija unui frate sau sora mai mare", se mai arata in studiu. In ceea ce priveste distributia pe regiuni a acestor cazuri, aproape o treime din total, adica 100.000 de copii, sunt din Moldova, aproximativ 55.000 din Muntenia si cate 50.000 din Transilvania si Oltenia. Minorii lasati acasa de ambii parinti migranti (sau de parintele unic) sunt de obicei in grija familiei extinse, mai ales a bunicilor. Cel mai important factor pro in decizia de a migra il constituie motivele economice, iar cel mai important factor contra, separarea de familie si de copii, acest aspect fiind reprezentativ doar pentru o cincime din parinti. Mai mult, 45 la suta dintre parinti declara ca nu au avut niciun argument contra deciziei de a pleca.



statistici ingrijoratoare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4133 (s) | 22 queries | Mysql time :0.296827 (s)

loading...