Actualitate

O tânără a fost violată, iar tatăl său înjunghiat. Un individ cu cagulă a intrat peste ei în casă – UPDATE

Publicat: 02 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O tânără a fost violată iar tatăl său înjunghiat. Un individ cu cagulă a intrat peste ei în casă - UPDATE
O tragedie zguduie localitatea Corbu din Constanța. În noaptea de joi spre vineri, o fată a sunat disperată la 112 unde a anunțat că sora ei a fost violată și că tatăl ei a fost înjunghiat. Unchiul fetei a povestit toată tragedia

Viol și crimă în aceeași zi, în România. O tragedie a zguduit localitatea Corbu din județul Constanța. În noaptea de joi spre vineri, o tânără în vârstă de 20 de ani, a sunat disperată la numărul unic de urgență 112 unde a anunțat că sora ei a fost violată și că tatăl ei a fost înjunghiat. Unchiul fetei a povestit întreaga întâmplare.

”M-a sunat soția lui la 4 fără 20 că a intrat cineva peste ei în casă, a dat cu cuțitul în fratele meu și a violat fata cea mare. Erau foarte speriați! Erau trei copiii (în casă, n. red.). Doi minori și unul major. Din ce am înțeles de la cumnata mea, criminalul, că altfel nu pot să îi spun, ar fi întrebat care e minoră, dintre fete. Și a luat-o pe cea mare. A zis că de cea mică nu se atinge că este minoră. De soție nu s-a atins, a luat-o pe cea mare în dormitor și… Fratele meu a încercat să intre peste ei, să își apere copilul. Atunci ar fi dat cu cuțitul, cu sabia, nu știu cu ce i-a dat”, a povestit unchiul victimei.

Apel la 112! O fată a fost batjocorită, iar tatăl său a fost ucis în timp ce voia să o salveze

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost făcut în jurul orei 04:00, de către o minoră, care anunța că tatăl ei a fost omorât cu sânge rece cu un cuțit și că sora ei, în vârstă de 20 de ani, a fost violată de către un bărbat ce a intrat peste ei în casă.

Este vorba despre un individ care a intrat peste familia din Constanța, în casă, purtând cagulă și mănuși. Acesta a cerut, inițial, bani, însă mai apoi a ajuns să o violeze pe tânăra de 20 de ani și să îl ucidă pe tatăl acesteia, care încerca disperat să își salveze fiica.

În tot acest timp, bărbatul ar fi închis-o pe soția victimei în baie, nu înainte însă de a o lovi și pe aceasta. După atacul propriu zis, bărbatul a furat suma de 200 de lei din casă și a dispărut. Polițiștii se află, în acest moment, la fața locului, de unde încearcă să adune amprente și probe pentru a-l putea identifica pe atacator.

Ce spune vecinul victimelor

Vecinul familiei, care susține că a stat de vorbă cu soția victimei în această dimineață, a povestit ce s-a întâmplat.

Vecin: Azi dimineață, în jurul orei 03:00, un individ mascat, cu cagulă, solid, a intrat peste ei în casă. Peste soț, soție. Și i-a luat la bătaie din somn. Ei dormeau și i-a luat la bătaie, el spunând că, după ce i-a dat cu o sabie și l-a tăiat la mână, ”de ce ai trăit cu nevasta mea”? Probabil că ăsta a fost un pretext, pentru că i-a zis: ”o să îți violez și eu acum ție un copil. Mi-a povestit soția decedatului! Din ce am auzit, atunci a bătut-o și pe ea.

Reporter: Deci îmi spuneți că ar fi vorba despre o răzbunare?

Vecin: Așa s-ar înțelege. Dar eu nu cred! Acest om era un om liniștit, el nu avea treabă cu așa ceva, era muncitor… Acest individ a și intrebat: ”Care e mai mare dintre fete?” A avut discernământ”. A venit pregătit să violeze. Acesta a fost un pretext că decedatul ar fi trăit cu fosta lui soție.

Prima reacție a ministrului Lucian Bode, după cazul violatorului din Corbu

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a făcut o serie de declarații despre cazul crimei odioase din Corbu, județul Constanța. Acolo unde un tată și-a pierdut viața, încercând să își apere fiica cea mare de un infractor care a intrat în casă și a violat-o. Fiica lui cea mică, în vârstă de numai 15 ani, a sunat la 112 după ce și-a pierdut tatăl, mama ei a fost rănită iar sora ei cea mare a fost violată de criminal.

„Avem mai mulți suspecți. Eu cred că este vorba de ore în care suspectul va fi reținut. Avem declarațiile a doi martori care au fost în casă. La ora 3:46 s-a primit apelul. Din păcate avem o persoană decedată. Vom vedea care este mobilul acestei crime, răzbunare, jaf. Vom vedea dacă au dispărut din casă bani sau alte obiecte de valoare. Audiem martori și cel mai important lucru este că echipa complexă sub coordonarea procurorului să identifice autorul și să îl aducă în față instanței. Sunt foarte multe forțe dizlocate acolo pentru a prinde infractorul”, a declarat Lucian Bode, vineri, 2 iulie 2021.

Adauga un comentariu