International

O tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion. Cutremurător ce s-a întâmplat chiar înainte ca avionul să decoleze

Publicat: 20 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion. Cutremurător ce s-a întâmplat chiar înainte ca avionul să decoleze
O tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion. Autoritatile au dat rezultatul la trei luni de la tragicul eveniment

În urma cu trei luni, o tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion. Femeia avea probleme respiratorii, iar acum oficialii au confirmat faptul că tânără suferea de Covid.

O tânără care a murit în timpul unui zbor din Arizona către Texas, în urmă cu trei luni, după ce a acuzat probleme respiratorii, suferea de Covid-19, au anunțat duminică oficiali americani. Autoritățile nu au dezvăluit identitatea femeii, ci doar că era originară din Garland, Texas și avea între 30 și 40 de ani.

O tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion

Tragicul eveniment s-a petrecut pe pe 25 iulie, în timp ce avionul se pregătea să decoleze, însă autoritățile din Dallas County au fost informate abia în urmă cu câteva zile că era bolnavă de Covid-19.

Femeia ar fi avut mai multe probleme de sănătate, iar după ce s-a urcat în avion a acuzat probleme respiratorii.

„A devenit dificil pentru ea să respire și au încercat să îi dea oxigen. Nu a funcționat. Ea a murit pe pista de decolare”, a declarat judecătorul Judle Clay Jenkins pentru NBC Dallas. El a precizat că autoritățile locale au fost informate abia în urmă cu câteva zile că femeia avea Covid-19.

Nu este clar dacă femeia știa că este infectată cu coronavirus în momentul în care s-a urcat în avion.

Judecătorul a adăugat că moartea tinerei trebuie să reamintească tuturor că „Covid-19 nu are restricțîi de vârstă” și încurajează oamenii să nu creadă că sunt invincibili în fața bolii doar pentru că „nu sunt în categoria de risc”.

Cât de mare e riscul să te infectezi cu COVID-19 în avion. Rezultatele experimentelor

Cât de mari sunt șansele de a te infecta cu coronavirus la bordul unui avion? La această întrebare au încercat să răspundă cercetătorii din mai multe țări.

Unii experți au arătat că există foarte puține cazuri documentate până acum de transmitere a virusului în timpul zborului cu avionul, astfel că șansele de a fi infectat cu coronavirus sunt relativ mici, apreciază jurnaliștii de la CNN.

Studiile și cercetările s-au făcut pentru că teama răspândirii virusului a paralizat la început traficul aerian, pentru că acesta să fie reluat doar după câteva luni, în funcție de deciziile de restricționare ale frontierelor luate de fiecare țară în parte.

Exemple care să susțină teoria că zborurile sunt în general, sigure, din punct de vedere epidemiologic, au venit din mai multe zone ale lumii.

Cazuri izolate de transmitere la bord

Aproximativ 328 de pasageri și membri ai echipajului unui avion au fost testați pentru coronavirus, după ce s-a aflat că zborul din 31 martie din SUA către Taiwan transporta 12 pasageri care prezentau simptome. Chiar dacă au fost expuși contactării virusului, toți ceilalți pasageri au fost testați negativ, la fel că și membrii echipajului.

Au existat însă cazuri izolate de transmitere între călători și/sau membrii echipajului, dar ratele de transmitere sunt mici, arată sursa citată.

Potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul medical JAMA Network Open, o posibilă răspândire a coronavirusului a avut loc în timpul unui zbor de patru ore de la Tel Aviv la Frankfurt, în martie.

Doi pasageri s-au infectat după ce au zburat cu un grup de turiști. Aceștia au intrat în contact cu un manager de hotel și el infectat, care le-a transmis virusul, potrivit cercetătorilor de la Institutul de Virologie Medicală din cadrul Universitățîi Goethe din Frankfurt.

Cei doi pasageri bănuiți că s-ar fi molipsit în avion aveau locuri în spatele aeronavei, vizavi de grupul de turiști asimptomatici.

Singurul caz cunoscut de transmitere accelerată a coronavirusului în zbor ar fi avut loc în timpul unei curse din Marea Britanie către Vietnam, pe 2 martie. Atunci, un pasager ar fi îmbolnăvit alte 14 persoane dar și un membru al echipajului.

Adauga un comentariu