Local

O tanara din Iasi s-a rasturnat cu masina in apropiere de Piatra Neamt

Publicat: 20 nov. 2014
1

Ieri, o tanara din Iasi a fost transportata de urgenta la spital dupa ce a suferit un accident pe DN 15D in timp ce se deplasa spre municipiul Piatra Neamt. Aceasta conducea un autoturism Ford Focus, inmatriculat in Bucuresti. In afara localitatii Trifesti de pe raza judetului Neamt, ieseanca in varsta de 35 ani a pierdut controlul asupra directiei de mers. Autoturismul a iesit in afara partii carosabile si s-a rasturnat. Tanara a fost transportata la spitalul din municipiul Roman si apoi urma sa fie transferata la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iasi. Ieseanca era singura in masina.

„Politistii fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa. Conducatoarea autoturismului Ford Focus se deplasa spre Piatra Neamt si in afara localitatii Trifesti, pe DN 15D, a pierdut controlul asupra directiei, a iesit in afara carosabilului si s-a rasturnat. In urma recoltarii de probe biologice se va stabili daca persoana care se afla la volan a consumat sau nu alcool”, a declarat subinspector de politie Elena Bulgarea, purtator de cuvant la Inspectoratul de Politie al Judetului Neamt. Medicii de la spitalul din Roman au spus initial ca ieseanca a suferit o fractura de coloana lombara.

„Am fost informati de colegii de la Roman ca urmeaza sa fie transferata o pacienta care a suferit un accident rutier. In urma investigatiilor de specialitate la care va fi supusa pacienta vom decide daca este nevoie de interventie chirurgicala sau tratament medicamentos. Nu ne putem pronunta pana nu avem toate rezultatele investigatiilor. Mai dureaza pana cand ajunge ambulanta, deoarece se fac anumite pregatiri pentru ca bolnavul sa poata rezista pe perioada transportului”, a declarat dr. Florin Gramada, purtator de cuvant la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu din Iasi.





Adauga un comentariu