News Flash:

O taximetrista face greva foamei pentru ca i se limiteaza dreptul la munca

26 Iunie 2009
735 Vizualizari | 1 Comentarii
O taximetrista, in varsta de 35 ani, face greva foamei in fata Primariei Oradea, baricadata in masina, fiind nemultumita ca municipalitatea ii limiteaza dreptul la munca, sustinand ca autorizatia eliberata de primaria unei comune din judet ii da dreptul sa lucreze si in Oradea. Taximetrista Felicia Neacsu a declarat ca si-a pierdut locul de munca in toamna anului trecut, dupa ce a lucrat la o fabrica de pantofi, si a decis sa isi deschida o firma specializata in taximetrie. Deoarece locuia in satul bihorean Surduc, in luna februarie, aceasta a facut demersuri la Primaria Copacel, de care apartine satul, care i-a eliberat o autorizatie de functionare, cu punct de lucru la Surduc si Oradea. "Firma are sediul in Surduc, dar am punct de lucru si in Oradea, iar in autorizatie scrie ca pot sa am activitate si in afara sediului. Adica statul imi da dreptul sa lucrez, dar Consiliul Local Oradea nu", a declarat Felicia Neacsu. Aceasta sustine ca, desi a incercat de mai multe ori sa ajunga la un consens cu Primaria oradeana pentru a obtine dreptul de a practica taximetria pe raza municipiului, functionarii i-au raspuns in bataie de joc si cu rea vointa. Taximetrista spune ca este boicotata de conducerea primariei, de seful Directiei Tehnice, Mircea Ghitea, de viceprimarul Gheorghe Carp si de primarul Ilie Bolojan, care i-ar fi solicitat edilului din Copacel sa ii retraga autorizatia de transport. "In plus, taximetristii urla la mine si dau cu pietre in masina pe care mi-am cumparat-o cu chiu cu vai, iar politistii comunitari ma tot amendeaza. Nu pot sa inteleg de ce nu mai pot sa elibereze o autorizatie in Oradea, cand sunt unii care au mai multe masini ce le dau in chirie si se aleg cu cate 400 Euro pe luna, iar altii nu au nici una. Ziarele sunt pline de anunturi ca se vand firme cu masini cu bulina, dar legal autorizatiile taxi nu sunt transmisibile", a declarat femeia. Felicia Neacsu s-a baricadat in taximetrul pe care il detine, inca de miercuri dupa-amiaza, si a anuntat ca face greva foamei din cauza ca Primaria Oradea ii limiteaza dreptul la munca. Femeia are doi copii, pe care, sustine ea, ii creste singura, dupa ce sotul a parasit-o. "E oltean si, vazand ca nu-mi dau astia autorizatie, s-a luat si a plecat la el acasa, in oraselul Filiasi, de langa Craiova", a afirmat femeia, amenintand ca nu va pleca din fata cladirii municipalitatii pana cand nu va obtine autorizatia taxi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Gabi Petcu  | #72863
Ehe, asadar in Oradea se poate spune adevarul. In Iasi, daca vrei sa -ti pui masina la taxi, tre sa platesti lui nenea Manolache(DELCAR), sau la altii, cam 1600 de ron pe luna. Ce ziceti de asta?Plus ca sa intri in firma, tre sa dai 1000 de euro!Interesant?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1391 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019783 (s)