National

O trotinetă electrică a accidentat o fetiţă de un an şi jumătate ce se juca în parc

Publicat: 31 mai 2022
O trotinetă electrică a accidentat o fetiţă de un an şi jumătate ce se juca în parc
Fetiţă de un an şi jumătate accidentată de o trotinetă electrică

O fetiță de numai un an și jumătate a ajuns la spital după ce a fost lovită în plină zi de un adolescent care se afla pe trotineta electrică. Micuța a fost transportată imediat la spital pentru a i se acorda îngrijirile necesare.

Fetiţă de un an şi jumătate accidentată de o trotinetă electrică

Nefericitul incident a avut loc într-un parc din Oradea. Adolescentul, în vârstă de doar 14 ani, circula pe trotineta electrică, pe una dintre aleile parcului, când a acroșat-o pe fetița de un an și jumătate.

La fața locului a ajuns imediat un echipaj medical care i-a acordat fetiței primul ajutor după care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe pentru a i se putea face investigații suplimentare.

Din fericire, micuţa s-a ales doar cu câteva contuzii și o lovitură la frunte și a fost lăsată să plece acasă.

Polițiștii rutieri din Oradea au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările, aceştia vrând să afle cum s-a petrecut incidentul, deoarece, conform unui regulament local din Oradea, utilizatorii trotinetelor electrice trebuie să circule doar pe pistele de biciclete, dacă acestea există, sau dacă nu există trebuie să folosească doar banda întâi de circulație.

De asemenea, circulația trotinetelor electrice pe aleile din parcuri este interzisă, deşi există însă unele excepții și anume situația în care, pe alee, nu există nici un pieton.

colaj trotinete lectrice si o masina de politie
Din fericire, micuţa s-a ales doar cu câteva contuzii și o lovitură la frunte și a fost lăsată să plece acasă

Bolt a adus trotinete la Iași

Într-o altă ordine de idei, cu toate că experiențele legate de trotinetele aduse de compania Lime la Iași au dovedit că unii ieșeni nu respectă o conduită corectă de cetățean și au vandalizat trotinetele, aruncându-le în Bahlui sau în lacul Ciric, compania Bolt a adus o flotă mai mare de astfel de vehicule. Astfel, punerea în aplicare a acestui proiect va avea loc oficial în prima săptămână a lunii mai 2022.

Consilierul local Iulian Hușanu a deschis subiectul acestor vehicule în ședința Consiliului Local, spunând că mai mulți locuitori din zona Bucium nu au acces la acest serviciu public.

„Cu surprindere am constatat că lipsește de pe hartă, fix zona Bucium. Măcar axul central ar fi fost logic să se introducă pentru ca și acești locuitori să simtă că trăiesc în orașul nostru”, a declarat Iulian Hușanu.

Răspunsul pentru acest subiect a venit din partea viceprimarului Daniel Juravle, care a și anunțat venirea celei de-a doua companii cu trotinete.

“Am stabilit cu cele două companii, cu cele care vor mai dori să activeze în municipiu, că vom inaugura treptat anumite zone, în funcție de gradul ocupare a trotinetelor. Noi deocamdată avem o singură companie în Iași, va ajunge și cea de-a doua în săptămâna viitoare. Se va dubla sau chiar tripla numărul de trotinete existente. Buciumul va fi printre zonele disponibile și nu doar Buciumul. Totuși, mi-aș dori ca dublarea numărului de trotinete să însemne rămânerea lor în trafic și la dispoziția cetățenilor. Nu prin Bahlui, Ciric sau prin alte zone. Acest serviciu este unul modern care se dorește a da un aer modern orașului nostru”, declară viceprimarul Daniel Juravle.

În acest sens, trebuie avută mare grijă la circulația pe străzi, de vreme ce deja se mai întâmplă accidente, precum cel în care o trotinetă electrică a accidentat o fetiţă de un an şi jumătate ce se juca în parc.




Adauga un comentariu