News Flash:

O viata printre peruci si farduri

12 Noiembrie 1999
1258 Vizualizari | 0 Comentarii
•Lenuta Surugiu a renuntat la casnicie pentru pasiune •Ea nu a fost de acord ca familia sa-i urmeze meseria Lenuta Surugiu este singura macheur-peruchier de la Teatrul National "Vasile Alecsandri" din Iasi. Ea a trait de cind se stie in lumea teatrului insa aceasta meserie o practica de 30 de ani. Si-a sacrificat chiar si casnicia pentru aceasta pasiune. Chiar daca se afla la vista de 58 de ani, ea nu concepe viata fara tumultul pe care-l creaza, la fiecare spectacol, interpretii. Fara contributia pe care ea o aduce, ei nici nu ar avea curajul sa intre pe scena. Lenuta Surugiu este cea care le da personalitatea in functie de rolurile pe care le au de interpretat actorii. - Am inceput aceasta meserie acum 30 de ani, la Opera Romana din Iasi. Acolo era o munca titanica. Impreuna cu trei colegi, am facut o garderoba buna de peruci. Intre timp, aceasta s-a completat. Am inceput cu "Aida" si "Tosca". La realizarea perucilor pentru un spectacol se muncea enorm, caci erau foarte multe personaje. De exemplu, pentru perucile din opera "Aida" am lucrat doua luni. Ginditi-va cite peruci trebuiau facute pentru corurile de barbati, de femei, corpul de balet etc. Nu mai scapai de calapodul din brate. Lucram zi si noapte. - Sa intelegem ca va neglijati familia?... - Eu m-am despartit de sotul meu din aceasta cauza. Ne intilneam numai in statia de tramvai. El venea, eu plecam. De multe ori adormeam in tramvai. Noaptea spalam, noaptea calcam, faceam mincare. Copiii mei (am doi baieti) au crescut necajiti. Dimineata, la ora 6.00, ii duceam la camin si veneam la teatru. Pentru ca nu aveau o bunica sa aiba grija de ei, imi era foarte greu. Eu am fost orfana de la vista de 7 ani. Am crescut in teatru si la opera. Aici era casa mea. Sint un fel de copil al teatrului. Inainte de 1989, un kilogram de par de bivol costa 3.000 de lei - De ce ati plecat de la opera? - Aici, la teatru, este o munca migaloasa, mai fina, pe cind la opera este o munca mai grosiera, dar efortul era dublu. Confectionez perucile din par uman, par sintetic, revlon, dar cele mai reusite sint cele din par de bivol. Pacat ca acum nu avem de unde-l procura. Inainte de 1989, il cumparam de la Bucuresti, cu 3.000 de lei kilogramul. - De fapt, in ce consta dificultatea muncii dv.? - Perucile se fac cu un ac special. Trebuie sa lipesti zeci de mii de fire pe un tiul special, care, acum, nu se prea gaseste si sintem nevoiti sa folosim o bucata de pinza. Daca nu stii sa faci nodul perucii, nu-ti iese nimic. Am avut studenti care au vrut sa invete aceasta meserie, dar nu au putut invata executare acestui nod. Coafarea perucilor se face cu niste droturi speciale nichelate, facute de tigani. Aceste droturi se incalzesc la un resou fara samota. Teatrul are 20 de droturi pentru mustati, gene si peruci. - Apropo de mustati. In timpul vreunui spectacol s-a intimplat ca unui actor sa-i cada mustata? - Da. Se intorceau cu spatele si o lipeau din nou. Spectatorii nu-si dadeau seama. Credeau ca aceasta face parte din piesa. Pentru a lipi mustata sau diferite masti, folosesc o solutie numita eter mastix. Aceasta solutie este preparata de mine din acetona si boabe de cilti. Este mai greu la dezlipit dar ustura. Ne procuram din farmacii o vaselina pura care curata foarte bine fata. "Pentru documentare noi mergeam in cimitire, in biserici" - Cum va documentati pentru realizarea unei peruci? - Un macheur-peruchier trebuie sa cunoasca toate epocile, continutul pieselor, sa fie tot timpul la curent cu noile tunsori care apar. De altfel, colaboram foarte bine cu scenograful spectacolului respectiv. Pentru documentare noi mergeam in cimitire, in biserici. Am vizitat toate cimitirele si bisericile din tara. - De ce? - Pentru ca fotografiile de pe placile funerare mai vechi poarta moda epocii... Cind trupa pleca in turneu puneam bani si plecam si noi pentru a ne documenta. La reciclarile pe care le aveam la Bucuresti eram examinati ca si cum am fi fost actori. Cele mai complexe peruci erau din perioada lui Petru I, Molliare si rococourile, iar cele mai simple sint cele din zilele noastre. La fel de dificile de realizat erau si perucile pentru samurai. Nu am pierdut nici un spectacol din opera si din teatru. - Erati obligati sa mergeti la toate spectacolele? - In timpul spectacolelor eram la cabina de machiaj sau in spatele scenei. Erau piese in care actorii trebuiau sa-si schimbe imediat peruca. Lucrul acesta il faceam in trei minute. Actorii aveau tot timpul emotii ca sa nu intirzie in scena. Chiar daca acum nu mai lucrez la opera, merg la toate spectacolele. - Actritele va creaza probleme la machiat? - Cu machiajul este mai usor. Mi-au placut foarte mult machiajele chinezesti si japoneze. Se fac cu totul altfel. Actritele sint foarte pretentioase. Unele se machiaza singure. - Aveti 58 de ani. Nu v-ati gindit sa va pensionati? - Ar fi trebuit sa ma pensionez, dar imi place foarte mult aceasta meserie. Am facut mari sacrificii si nu-mi pare rau. Mi-am sfatuit copiii sa nu urmeze aceasta meserie, deoarece implica prea multe sacrificii si, la urma urmei, nu merita. A consemnat Maria-Magdalena OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1469 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037680 (s)