Şacalii nu mai dau pace oamenilor dintr-o zonă a României, deşi, oficial, numărul acestora pare să fi scăzut.
O zonă din ţara noastră a fost invadată de şacali, animale care aproape îi terorizează pe locuitori: în timpul nopții, zgomotul lor devine insuportabil și înfricoșător.
Mai mult, dintre ei au început să mănânce culturile de vie.
Localnicii sunt speriați de zgomotul care se aude seară de seară, iar autorităţile nu știu cum să mai facă față invaziei de șacali.
Potrivit Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Delta Dunării, în această zonă ar exista un număr maxim de 1.100 de exemplare.
Primarii nu sunt deloc de acord cu datele furnizate și spun că, în realitate, șacalii sunt mult mai numeroși.
În ultima vreme, șacalii au ajuns atât de aproape de curțile localnicilor, încât aceștia au fost nevoiți să ia măsuri suplimentare.
De frică, oamenii au împrejmuit totul cu garduri, că nu cumva găinile sau recoltele să fie atacate de șacali.
Șacalii nu mai au cu ce să se hrănească, așa că au început să mănânce tot ce găsesc aproape de casele localnicilor. Până acum, cele mai afectate au fost culturile de vie.
Șacalii pot fi recunoscuți foarte ușor. Aceștia seamănă cu lupul, însă au o statură mult mai mică și botul mult mai ascuțit.
Șacalul poate fi considerat un intermediar între lup și vulpe. Tocmai de aceea, acestuia i se mai spune și „lupul auriu”. Deși este un animal potențial omnivor, șacalul preferă carnea, iar întreaga sa activitate de căutare de hrană se desfășoară noaptea.
Şacalii scot „sunete înfiorătoare” şi atacă gospodăriile localnicilor
Autoritățile din Delta Dunării spun că nu au la dispoziție prea multe măsuri pentru a scăpa de șacali. Dat fiind numărul lor foarte mare, una dintre metode ar fi organizarea de sesiuni de vânătoare.
Dacă în ianuarie 2023 Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) menționa un efectiv între 2.400 și 3.500 de exemplare, studiul realizat anul trecut de specialiștii Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Delta Dunării (INCDDD) arăta că ar fi între 625 și 1.100 de șacali.
Primarii localităților contestă, însă, aceste cifre.
Primarul din Chilia Veche se simte copleșit de situație. Alexandru Timur Ciauș a menționat că localnicii fac plângeri, dar „autoritățile nu iau măsuri”.
La fel de speriată precum edilul din Chilia Veche este și Nicoleta Sevastin, primarul comunei Maliuc.
Aceasta a declarat că șacalii au ajuns până în zona unde se află blocurile de locuințe. Seara, zgomotul pe care aceștia îl scot nu dau deloc pace localnicilor.
Șacalii nu sperie doar oamenii, dar se pare că sunt un pericol și pentru recolte.
Antonel Pocora, edilul din comună C.A. Rosetti, atrage atenția că „șacalii au ajuns să mănânce până și strugurii din viile oamenilor, aceștia fiind nevoiți să le abandoneze, nu mai spun despre faptul că și-au împrejumuit grădinile ca să-și apere găinile și celelalte animale domestice”, potrivit ziaruldelta.ro.
De-a lungul timpului, șacalii nu au făcut ravagii doar în Delta Dunării.
În mai multe zone din țară a fost semnalată prezența lor. Județul Dolj și județul Arad sunt doar două exemple de zone care s-au confruntat cu invazia acestui animal.
Si in zona Moldovei sunt sacali. La AJVPS este unul: Sebi Florea Marean un cwrvar si un braconier cot la cot cu Lupu de la Trifesti