News Flash:

Oamenii de afaceri se tepuiesc intre ei

1 August 2009
877 Vizualizari | 0 Comentarii
Oamenii de afaceri se tepuiesc intre ei
• Pe masura ce criza economico-financiara se adanceste, Politia si Fiscul se confrunta cu o crestere alarmanta a valorii tepelor trase de oamenii de afaceri, intre ei ori in relatia cu bugetul de stat • La concurenta cu filele cec fara acoperire au fost tepele trase in urma unor afaceri imaginare cu firme radiate, in insolventa sau inactive

Val de infractiuni economice. Pe masura ce criza economico-financiara se adanceste, Politia si Fiscul se confrunta cu o crestere alarmanta a valorii tepelor trase de oamenii de afaceri, intre ei ori in relatia cu bugetul de stat. Decimati de criza financiara, tot mai multi oameni de afaceri incearca sa-si ascunda banii de ochii Fiscului ori sa traga teapa partenerilor, asumandu-si astfel riscul de a se trezi cu dosar penal. Statistic, numarul de infractiuni din domeniul economico-financiar a crescut ingrijorator in prima parte a acestui an, iar prejudiciile calculate de inspectorii fiscali, precum si de catre politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) ating sume de ordinul milioanelor de lei. Politistii primesc saptamanal zeci de sesizari privind infractiuni economice care au cunoscut o crestere spectaculoasa comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Majoritatea dintre plangeri sunt formulate in legatura cu cec-uri fara acoperire. Multe firme sunt in imposibilitate de plata si ii angreneaza si pe ceilalti in blocaj. Daca anul trecut aveau de-a face cu cinci astfel de incidente de plata, acum numarul lor s-a triplat. "Seria incidentelor de plata a crescut alarmant. Daca anul trecut ne confruntam cu cinci situatii, acum avem saptamanal cate 20 de astfel de sesizari. La categoria infractiuni economice, insolventa, evaziunea fiscala si inselaciunea cu instrumente de plata fac concurenta. In aceste vremuri de criza, infractiunile economice au devenit un fenomen", a declarat comisarul Petru Balteanu, seful Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF). Daca pana anul trecut, obtinerea de imprumuturi de la banci cu ajutorul unor adeverinte de salarizare false era o moda printre ieseni, acum fenomenul s-a estompat. Satui de atatea tepe, reprezentantii institutiilor bancare au inceput sa verifice daca cei care solicita credite sunt, intr-adevar, angajati la societatile de unde proveneau adeverintele. In schimb, sesizarile privind filele cec fara acoperire curg garla, politistii inregistrand zeci de reclamatii in acest sens. Modul de operare al teparilor este bine pus la punct, astfel ca, dupa ce isi fac firme si castiga increderea altor agenti economici prin achizitionarea de bunuri de valoare mai mica, ii trag apoi in piept cu sume foarte mari si dispar. La concurenta cu filele cec fara acoperire au fost tepele trase in urma unor afaceri imaginare cu firme radiate, in insolventa sau inactive. Avand in vedere ca abia acum criza a inceput sa-si faca simtita prezenta, specialistii anunta vremuri grele. "Ne asteptam la ce este mai rau. Nici nu vreau sa ma gandesc cum vor evolua lucrurile peste cateva luni. Preconizam ca recesiunea va musca crunt in regiunile mai sarace", a mai adaugat comisarul Petru Balteanu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2889 (s) | 22 queries | Mysql time :0.158966 (s)