News Flash:

Obama, în vizita la cantareata Gloria Estefan

17 Aprilie 2010
1204 Vizualizari | 0 Comentarii
Gloria Estefan
Barack Obama s-a deplasat, joi seara, la resedinta din Miami a cantaretei Gloria Estefan, cu ocazia unei campanii de strangere de fonduri pentru Partidul Democrat, au anuntat jurnalistii care l-au însotit pe presedintele SUA. Barack Obama si garzile sale de corp au ajuns putin dupa ora 17.00 la resedinta cantaretei americane de origine cubaneza si a sotului ei, unde a avut loc o reuniune a liderilor Partidului Democrat din Statele Unite ale Americii. Taxa de participare a fost fixata, potrivit unei surse din aceasta formatiune politica, la 30.400 dolari pentru fiecare cuplu. Presedintele american, care înainte de aceasta reuniune s-a aflat la Centrul spatial Kennedy, situat la o distanta de 300 kilometri fata de Miami, pentru a prezenta noua strategie spatiala a administratiei americane, îsi va încheia turneul din Florida printr-o alta actiune de strangere de fonduri, ce va avea loc de aceasta data într-o sala de spectacole din centrul acestei metropole din sud-estul SUA. Conducerea Partidului Democrat spera sa colecteze aproximativ 2,5 milioane dolari din cele doua evenimente. Gloria Estefan, nascuta pe 1 septembrie 1957, este o cantareata si compozitoare americano-cubaneza. Denumita "regina muzicii latino pop", Gloria Estefan a vandut de-a lungul anilor peste 90 milioane albume si a fost recompensata cu cinci premii Grammy.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1291 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018014 (s)