News Flash:

Obervatorii sustin ca au fost impiedicati sa supravegheze alegerile

15 Decembrie 2004
908 Vizualizari | 0 Comentarii
•Membrii Biroului Electoral de Circumscriptie sunt acuzati ca au refuzat sa colaboreze cu observatorii independenti

Morel Bolea, presedintele organizatiei neguvernamentele EuroDemos, reclama numeroase dificultati pe care observatorii acestei organizatii le-au intampinat la sectiile de votare unde au activat pe langa membrii comisiilor electorale, la turul al doilea al alegerilor prezidentiale. Cei mai multi dintre observatori acuza faptul ca au fost bruscati de catre unii membrii ai comisiilor electorale. In plus, in foarte multe cazuri s-a incercat scoaterea observatorilor din sectiile de votare prin diferite metode. "La sectia numarul 166 din Iasi, observatorul EuroDemos a fost trimis sa se deplaseze cu urna mobila pentru un singur vot. Ulterior a fost solicitat sa aduca un pachet membrilor comisiei electorale, in urma unei solicitari telefonice venite de la o persoana care s-a recomandat ca fiind membru al Biroului Electoral de Circumscriptie Iasi (BEC). Astfel de tertipuri au fost folosite frecvent, pentru a fi scapata din ochi sectia de votare. Cine stie ce au facut membrii comisiilor electorale in lipsa observatorilor", a declarat ieri Morel Bolea. Cea mai grava problema semnalata de EuroDemos a fost lipsa de colaborare intre BEC Iasi si aceasta organizate. "Initial, observatorilor li se inchidea telefonul in nas atunci cand contactau telefonic BEC Iasi pentru a cere indicatiile pe care le solicitau functie de caz. Ulterior, pentru a putea fi ascultati, cei mai multi se recomandau ca fiind de la Pro Democratia. A actionat in acest fel observatorul aflat la sectia numarul 587 din Tomesti, care a semnalat faptul ca au venit faxuri la sectie prin care se recomanda folosirea listelor de votare speciale, desi acest lucru a fost interzis", a mai adaugat Morel Bolea. Si observatorii Asociatiei Pro Democratia Iasi au semnalat un caz de tentativa de fraudare. La sectia de votare numarul 453, din Miroslava, dintr-un microbuz cu numarul de inmatriculare B 37 HEB, au coborat 10 persoane care au incercat sa voteze la respectiva sectie. Insa, doar trei dintre acestia au reusit sa voteze, conform legislatiei in vigoare, ceilalti sapte fiind respinsi de catre comisia electorala. "Nu au fost semnalate cazuri deosebite de tentativa de fraudare. Problemele care au mai aparut au fost minore. Au mai fost semnalate doar unele tentative de a vota cu buletine de identitate expirate", a declarat Diana Andron, presedintele clubului iesean al Pro Democratia. Numarul de observatori Pro Democratia care au activat la sectiile de votare in perioada turului 2 al alegerilor prezintiale a fost de 64 de persoane, in timp ce EuroDemos a trimis 260 de observatori, dintre care 126 in municipiul Iasi.
Bogdan CATANESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1264 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012086 (s)