Eveniment-Social

Obligati sa reduca facturile la apa calda! Ce va face Dalkia Termo Iasi?

Publicat: 21 oct. 2014

@ Pentru ca temperatura apei calde furnizata in locuintele cetatenilor nu s-a incadrat in normativele legale, operatorul de termoficare din capitala a fost obligat sa reduca facturile si a fost amendat drastic de Agentia pentru Protectia Consumatorului @ Mii de ieseni se afla in situatii asemanatoare, reclamand de ani buni faptul ca sunt nevoiti sa plateasca costurile ridicate ale apei calde, desi apa de la robinete este rece

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a realizat un precedent care ar putea veni in sprijinul consumatorilor ieseni ce reclama de ani buni faptul ca sunt nevoiti sa plateasca apa rece la pret de apa calda. Este vorba despre timpul indelungat de asteptare, de zeci de minute, pana cand temperatura apei devine optima pentru folosire, si de intreruperile dese in furnizare, lungi, chiar si de 3 zile consecutive, pe care operatorul iesean le-a facut in acest an.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a sanctionat Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice Bucuresti cu amenda in valoare de 20.000 lei pentru nerespectarea clauzelor contractuale. Ca urmare a numeroaselor reclamatii primite de la asociatiile de proprietari, ANPC a demarat un control pentru verificarea respectarii drepturilor consumatorilor la furnizorul de apa calda, RADET, operator ce a fost obligat sa reduca facturile din acest motiv.

In urma controlului, s-a dispus ca RADET sa acorde diminuarile conform prevederilor art. 7, alin. 3, lit. a, din contractul incheiat tuturor asociatiilor de proprietari afectati. Reamintim ca printr-un comunicat de presa RADET mentiona ca va diminua costul facturilor la apa calda la solicitarea asociatiilor de proprietari pentru perioada in care apa rece a fost furnizata ca apa calda„, informeaza reprezentantii ANPC.

Apa risipita, dar platita de ieseni

Cazul iesenilor este si el scandalos tinand cont de risipa apei reci consumate pana la aparitia celei calde in robinete, pretul acesteia fiind aproape dublu. „Sunt doua probleme pe care le am referitor la apa calda. In primul rand exista aceasta problema cand deschizi robinetul de apa calda, dar primesti apa rece. Fara nicio exagerare, trebuie sa astept cel putin 15 – 30 de minute pana cand se incalzeste suficient, uneori chiar si mai mult, cred ca si o ora am stat noaptea. Repet, fara nicio exagerare! E adevarat, suntem doar doua apartamente in bloc conectate la Dalkia si nu exista circulatie constanta a apei, dar nu pot accepta sa platesc cativa metri cubi de apa rece la pret de apa calda, adica aproape dublu, iar asta sa nu-mi foloseasca la nimic. In al doilea rand, sunt prea dese intreruperile in furnizare, am stat trei zile intre 1 si 3 septembrie fara apa calda„, spune Petru Negraru, iesean ce locuieste pe bulevardul Chimiei 25 Iasi. Asa se ajunge in situatia in care consumatorii refuza sa mai plateasca facturile integral, iar asta duce la penalitati in timp indelungat.

Doar la presiunea si reclamatiile asociatiilor de proprietari, operatorul de termoficare din Bucuresti a fost sanctionat, reprezentantii ANPC recomandand ca astfel de practici sa fie facute de catre toti consumatorii si asociatiile de proprietari. „Vreau sa reamintesc tuturor operatorilor economici ca drepturile consumatorilor trebuie respectate, iar obligatiile asumate prin contracte trebuie indeplinite. Consumatorii nu trebuie sa plateasca apa rece la pret de apa calda„, a precizat Marius Alexandru Dunca, presedinte ANPC.



loading...

Adauga un comentariu