News Flash:

Ochiul interior

10 Aprilie 2000
1220 Vizualizari | 0 Comentarii
Lucian Parfene este un nume cunoscut in mediile literare, atat de mai varstnicii, cat si de mai tinerii scriitori, care-l vad erupand asemeni unui vulcan care arunca lava peste mizeriile acestei lumi, peste nimicnicia zilelor desuete si peste iubirile neimplinite, asteptand, apoi, sa se inchege intr-un relief nou. Volumul de debut, "Ochiul Irod", aparut la editura Convorbiri literare, il arata pe Lucian Parfene ca pe un poet al iubirilor pierdute. Ideea acestui volum, in jurul careia graviteaza toate cele noua poeme care il compun, este iubirea neimplinita, intr-un erotic bine camuflat in metafora, in osmoza cu actul religios, cu misticul, desfasurate intre binecunoscutele (si plinele de simboluri) puncte ale fiintarii: nasterea si moartea. Neimplinirea pe plan erotic are drept finalizare o nebunie surda, constienta, o revolta impotriva divinitatii, dar si o ura in fata vietii. In cautarea iubitei careia sa-i aduca "saci cu amiezi si absenta/ si cinci milioane de rune", fiind puternic marcat de clipele cand "ne creste iarba desertaciunii/ pe trup", poetul oscileaza in sine, neimpacat, zdruncinat de o "neincetata tristete, absurda tristete". Remediul acestei necrutatoare maladii ii este necunoscut. Suferinta, dublata de negasirea unui sens al existentei, zbuciumul (chiar daca inocent si nonsensual) de zi cu zi, marcand curgerea timpului, se armonizeaza cu "spatiile intinse, lenese, mirositoare", in care poetul isi simte "trupul parasit" si in care asteapta ceva, poate un strop de bunavointa din partea divinitatii. Inadaptabilitatea, zamislita "in mirosul urat al tacerii", este suportul existential al poetului. Astfel, viata devine o lupta intre sine si exterior, intre realitate si imaginar: "peste tot e razboi, clopote bat in vid/ in somnul cu cap sinistru/ cu mii de pleoape". Oscilatiile intre real si oniric, trairile condensate intr-o alta dimensiune, se suprapun peste obsesia erotica, peste izvoratoarea de vers neimplinire a acesteia in cotidian. Domneste in poezia lui Lucian Parfene o nevroza amintind de atmosfera bacoviana, o durere surda iscata de neputinta, un abandon, o delasare in valurile lumii. Poetul se aseamana unui bordel, in care intra toata nimicnicia umana: "nimeni nu m-a vazut vreodata al nevrozei sclav/ imitam in absenta/ umbra unui bordel/ delirum tremens/ serpuitor/ o colonie de sarutari de moarte/ de multa moarte si morti". De remarcat ca poezia lui Lucian Parfene este non imagistica. Imaginea/ picturalul lipseste aproape cu desavarsire. Ceea ce confera stabilitate si forta liricii este cuvantul/ metafora. Slefuit pana la ultimele limite si in variate forme, verbul este cel care sustine si cladeste versul. Putem spune ca autorul este un poet al abstractului, chiar al absurdului: "priveam numarul de striptease/ al furnicii carnivore/ pe retina triunghiului de vis-x-vis" sau "nimeni nu creste in tancuri,/ doar un iepure isi ascute dintii/ visandu-se mamut". Dar poetul reuseste sa imbine absurdul nevrotic cu realul si sa dea, astfel, substanta textului liric. Poezia lui Lucian Parfene se isca din eros. Iubita sa poate fi in acelasi timp si palpabila, deci existenta in realitate, dar si iluzorie, fiintand in subconstient, in oniric. In orice caz, ea este sursa nelinistilor poetului si muza inspiratoare: "repictam moartea pe zidul manastirii/ amintindu-mi de tine/ ca de un ulcer cu buze,/ miroseai a crin si a zgomot de prunc". Lucian Parfene traieste intr-o lume in care existenta capata conotatiile unui lupanar (initial cartea se numea "Amintiri dintr-un bordel bizantin"). Incearca sa recreeze "o dimensiune improprie,/ mijlocitoare/ exodului/ dintr-un sine in alt sine". Calatoreste prin fiinta intru nefiinta: "inca ma stiu/ calator prin lumi de absint/ inaltator,/ asmutit in propria descompunere". Si este un poet care va avea de spus un cuvant important, poate chiar o metafora, in poezia contemporana, asa cum ne si avertizeaza: "cuvantul e dator sa razbune procesiunea inteleptilor". Ionel Gherghina
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1727 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033358 (s)