Sport

Oferta de nerefuzat pe care Manchester City vrea să o facă pentru Leo Messi. Trei staruri, parte din afacerea de lux

Publicat: 29 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Oferta de nerefuzat pe care Manchester City vrea să o facă pentru Leo Messi. Trei staruri parte din afacerea de lux
Leo Messi ar putea fi transferat la Manchester City

Manchester City este cel mai bogat club din lume și caută modalități prin care să-l transfere pe starul Leo Messi (33 de ani), ale cărui șanse să rămână la Barcelona sunt destul de mici

Manchester City continuă să se gândească la modalități prin care să-l transfere pe starul Leo Messi, ale cărui șanse să rămână la Barcelona sunt destul de mici.
Gruparea pregătită de Pep Guardiola nu are probleme cu banii, însă trebuie să aibă grijă la regulile de fair-play financiar.  „Cetățenii” au fost la un pas să fie excluși din stagiunea viitoare a Champions League din cauza unor astfel de nereguli.
În aceste condiții, Manchester City trebuie să se limiteze la 100 de milioane de euro, ca investiție pentru transferul lui Messi. Însă englezii au decis ca, pe lângă această sumă, să-i facă o ofertă greu de refuzat Barcelonei.

Cei trei fotbaliști pe care City vrea să-i trimită la Barcelona, în schimbul lui Leo Messi

Astfel, City vrea să trimită trei fotbaliști pe Camp Nou trei fotbaliști doriți de catalani.
Este vorba despre fundașul Eric Garcia, despre mijlocașul ofensiv Bernardo Silva și vârful Gabriel Jesus. Toți trei sunt pe lista Barcelonei și ar acoperi posturi cheie în echipa antrenată acum de Ronald Koeman.
Garcia este apărătorul central de origine catalană pentru care Barcelona a făcut săptămânile trecute o ofertă. De asemenea, și Bernardo Silva este un nume vehiculat ca potențial transfer pentru catalani.
Cât despre Jesus, acesta ar umple golul lăsat de Luis Suarez și ar termina discuțiile despre mutarea lui Lautaro Martinez pe Camp Nou.

PSG și Manchester City se bat pe semnătura lui Messi. Inter n-ar avea forță financiară

Sursa citată mai precizează că, din toată această poveste, a fost exclusă varianta Inter, având în vedere că City și PSG sunt capabile să facă oferte mai atractive. Dintre cei doi granzi, se pare încă că trupa lui Guardiola ar avea un ușor avantaj.
TYC Sports menționează însă că PSG i-a oferit lui Messi un contract superior celui actual de la Barcelona, plus compensații pentru club, bani pe care City nu ar vrea să-i achite din cauza fricii de a nu încălca fair-play-ul financiar.
Un amănunt important este acela că Messi nu ar dori să-i provoace probleme financiare Barcelonei, club pe care l-a reprezentat de 20 de ani și unde a devenit o legendă.

Leo Messi a revenit de două ori asupra deciziei de a părăsi Barcelona! Se va întâmpla și a treia oară?

Posibila despărțire a lui Leo Messi de Barcelona este subiectul principal din fotbalul mondial. Starul argentinian a mai avut două tentative de a părăsi formația catalană, în 2014 și 2016, dar a decis să continue pe Camp Nou.
Messi i-a informat prin fax pe conducătorii Barcelonei că își dorește să părăsească gratis formația „blaugrana”. În ciuda acestui fapt, argentinianul se pare că se va prezenta la antrenamentele conduse de Ronald Koeman și va efectua testele obligatorii înainte de începerea noului sezon.

Nu este prima dată când căpitanul Barcelonei a pus pe jar conducerea catalană. În 2014, sub comanda lui „Tata Martino”, Leo Messi a avut un sezon foarte slab. Chinuit de accidentări, a pierdut finala Cupei Spaniei în fața Realului lui Cristiano Ronaldo, a fost eliminat de Atletico Madrid din sferturile UEFA Champions League și, mai mult, a văzut cum formația lui Diego Simeone a devenit campioană în La Liga chiar pe Camp Nou.
Toate aceste lucruri, l-au făcut pe Messi să ia serios în considerare despărțirea de Barcelona. Regretatul Tito Vilanova, fostul antrenor al catalanilor, a fost cel care l-a făcut pe argentinian să revină asupra deciziei de a părăsi Catalunia. Cei doi au discutat preț de câteva ore, iar în urma discuției, Messi a continuat în tricoul Barcelonei, informează Marca.

Leo Messi s-a răzgândit de două ori în privința plecării de la Barcelona

La finalul anului 2015, decarul de pe Camp Nou a avut o nouă tentativă de a-și căuta altă echipă. Messi a fost amendat și condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraude financiare, acest lucru făcându-l să se simtă persecutat și să vrea să părăsească Spania:

„M-am gândit serios să plec, dar nu pentru că voiam să părăsesc Barcelona, ci Spania. M-am simțit tratat cu dispreț și nu voiam să mai continui”, a spus Messi.

În sezonul 2015-2016, argentinianul i-a avut alături pe bunii săi prieteni Neymar și Suarez, alături de care a câștigat trofee importante în acel an, și a rămas în continuare la Barcelona, deși spunea el:

„Am avut ușa deschisă la multe cluburi, chiar dacă nu au fost oferte concrete pentru că toți știau că nu vreau să plec de la Barcelona”.

Leo Messi a revenit și asupra deciziei de a se retrage din naționala Argentinei

După ce a pierdut la penalty-uri finala Copei America, în fața selecționatei din Chile, în 2016, căpitanul echipei naționale a Argentinei a răbufnit după partidă și a decis să nu mai răspundă convocărilor ulterioare:

„Acum, în vestiar, mi-am dat seama că perioada mea de la echipa națională s-a terminat. Nu am ajuns în finală ca s-o pierdem. Am vrut să fiu campion cu Argentina, dar nu am reușit”.

Câteva luni mai târziu, Messi a revenit asupra deciziei și a declarat că selecționerul și coechipierii l-au convins să continue să evolueze pentru Argentina:

„După ce am vorbit cu antrenorul și cu băieții, n-aveam cum să nu mă întorc. Cred în acest grup și avem o echipă foarte bună, în ciuda finalelor pierdute”.

Toate aceste indecizii ale lui Leo Messi, le dă speranțe fanilor și conducătorilor Barcelonei că starul argentinian se va mai răzgândi o dată și va rămâne în continuare pe Camp Nou.

Adauga un comentariu