National

Ofertă FABULOASA, primită de Gigi Becali pentru Florinel Coman. Starul de la FCSB bifează transferul carierei: „Steaua poate spera”

Publicat: 22 oct. 2020
Ofertă fabuloasă primită de Becali pentru Florinel Coman
Florinel Coman

FCSB este una dintre candidatele la titlu în actualul sezon din Liga I, iar acest lucru i se datorează, în mod special, și lui Dennis Man.
Mijlocașul de 22 de ani are cifre excelente în acuala stagiune, astfel că echipe importante din fotbalul european au început să se intereseze de serviciile lui Dennis Man. Nouă goluri și cinci pase decisive a reușit Dennis Man în cele opt meciuri jucate pentru FCSB în actualul sezon, în toate competițiile, iar cluburi precum Atalanta, Bologna sau Dinamo Kiev s-au interesat de un eventual transfer al mijlocașului de la FCSB.

De altfel, roș-albaștrii se pot lăuda cu un alt jucător de mare perspectivă în lot. În direct la Telekom Sport, Cornel Dinu a recunoscut că Dennis Man și Florinel Coman sunt fotbaliștii echipei lui Gigi Becali care n-ar trebui să lipsească de la echipa națională. Man se pare că a trecut cu bine peste testarea pozitivă cu coronavirus, de luna trecută, iar acum mijlocașul are din nou evoluțiile apreciate pe care le așteaptă patronul roș-albaștrilor.
În schimb, Florinel Coman mai are de așteptat până să revină pe teren. Accidentat în meciul de la Backa Topola, câștigat dramatic de FCSB la loviturile de departajare, mijlocașul de 22 de ani mai are aproximativ o lună de așteptat până să joace din nou un meci oficial pentru deținătoarea Cupei României. De altfel, sezonul începuse foarte bine și pentru Florinel Coman.

Ofertă fabuloasă primită de Becali pentru Florinel Coman. Mijlocașul de la FCSB, tot mai aproape de plecare din Liga I

Cu un gol și alte trei pase decisive reușite la FCSB, Coman ajunsese la echipa națională, unde a avut o evoluție extrem de apreciată într-o deplasare dificilă, în Austria. România s-a impus atunci cu 3-2, meci în care Florinel Coman a reușit o pasă decisivă pentru Denis Alibec. Evoluțiile bune și vârsta care încă îi permite să fie considerat un fotbalist de mare perspectivă sunt principalele motive pentru care echipele importante din Europa se luptă pentru semnătura mijlocașului de la FCSB. În trecut, Gigi Becali a refuzat o mulțime de oferte, inclusiv de la Sheffield United sau de la Sporting pentru mijlocașul său, iar acum, patronul roș-albaștrilor nu s-a răzgândit și așteaptă în continuare cel puțin 10 milioane de euro pentru a renunța la Florinel Coman.

Chiar fostul mare internațional Gică Popescu a dezvăluit că Gigi Becali a refuzat o ofertă uriașă pentru fotbalul românesc venită pe numele lui Florinel Coman.

„Dacă Mihăilă s-a vândut cu 8,5 milioane de euro, de ce nu ar spera Steaua să ia minimum 10 pe Coman? Coman e jucător de echipă națională, e un jucător foarte bun. Eu știu că Steaua a avut nouă milioane de euro pe el si n-a vrut să-l dea. Ei au socotelile lor, au încredere că se poate vinde pe o sumă mai mare” , a declarat Gică Popescu pentru as.ro.

5,5 milioane de euro este cota lui Florinel Coman, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com





Adauga un comentariu