News Flash:

Oferte speciale pentru membrii Patronatului

22 Iunie 2004
870 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea organizatiei judetene se pregateste pentru Consiliul Managerial •Membrii organizatiei beneficiaza de reduceri la produsele celorlalti membri

Conducerea Patronatului Intreprinderilor Mici si Mijlocii (PIMM) Iasi duce o campanie sustinuta de dinamizare a mediului de afaceri iesean. Membrii din conducerea PIMM s-au intalnit ieri cu sefii de departamente din cadrul Patronatului, pentru a analiza realizarile din ultimele saptamani. Un fapt important este ca, la numai cateva luni de la constituire, PIMM a reusit sa adune aproximativ 200 de membri. Subiectele de pe ordinea de zi au fost legate de proiectele pe care organizatia le are in planul de actiune, precum si elaborarea unei documentatii in ceea ce priveste activitatea Patronatului, in vederea Consiliului Managerial al IMM care va avea loc pe data de 25 iunie, la Bucuresti. Actiunile sustinute de catre conducerea PIMM din ultimul interval de timp nu au ramas fara rezultate, un fapt constituindu-l infiintarea Patronatului Regiunii de Nord-Est al IMM, cu sediul la Iasi, al carui presedinte este Nicolae Vitelaru, care este totodata si vicepresedintele Consiliului National al IMM. Acestia sustin ca structura pe care se bazeaza PIMM Iasi este asemanatoare cu cea a organizatiilor similare din Uniunea Europeana (UE). In viziunea conducerii PIMM Iasi, lipsa de reactie din partea celor care ar trebui sa fie interesati de oportunitatile pe care le implica aderarea la o organizatie este in continuare o problema. "Nu sunt multi cei care realizeaza ca apartenenta la o organizatie mai ampla poate sa le aduca piete noi de desfacere si legaturi cu oameni de afaceri straini", a declarat Nicolae Vitelaru.
Conducerea PIMM incearca sa creeze o mai stransa colaborare intre membrii sai. In acest mod, pe langa consultanta gratuita pe care o ofera prin departamentul juridic, prin prezentarea ofertelor de pe piata externa, organizatia propune ca fiecare membru sa aduca ofertele mai intai la patronat, care mai apoi le promoveaza in randul membrilor. "Unele dintre societatile membre ale PIMM Iasi ofera chiar reduceri pentru ceilalti membri care doresc un produs pe care acesta il produce sau il promoveaza", a declarat, ieri, Mircea Sofronie, vicepresedintele PIMM Iasi. Aceasta masura se doreste a fi o punte de legatura in stabilirea de contacte si crearea de oportunitati de afaceri in primul rand intre firmele iesene.
Gelu JIREGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1321 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014017 (s)