News Flash:

Oficiul de Reproducţie Neamţ a rămas fără director coordonator

7 Iunie 2010
672 Vizualizari | 0 Comentarii
Dr. Gheorghe Lazăr a primit ordinul de revocare din funcţia de director coordonator al Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Neamţ. Prerogativele au fost preluate, temporar, de Mariana Alistar, care a mai fost la conducerea OARZ. Urmează ca, în maximum două luni, să fie organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei de director excutiv al oficiului.
Dr. Lazăr a fost eliberat din funcţie ca urmare a faptului că normativul prin care au fost numiţi directorii coordonatori a fost declarat neconstituţional. "In urmă cu 6 luni, am venit la conducerea OARZ prin concurs. La începutul acestei luni am primit o comunicare de revocare din funcţie, şi m-am supus acesteia. Am înţeles că directorii executivi vor trebui să fie din rîndul corpului funcţionarilor publici. Asta e. Nu mă cramponez de funcţie. Sînt medic veterinar şi-mi iubesc meseria", ne-a declarat dr. Lazăr. OARZ se ocupă, în principal, cu accelerarea ameliorării genetice a efectivelor de animale prin lucrările de selecţie efectuate şi atestează materialul de reproducţie indigen şi de import.
(Ceahlaul)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1449 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019383 (s)

loading...