Actualitate

Olena Zelenska, soția președintelui Ucrainei, dezvăluiri importante despre Volodimir Zelenski: „E capabil să reziste la orice”

Publicat: 16 mart. 2022
Soția președintelui Ucrainei
Olena Zelenska susține că este ,ândră de soțul ei dar totodată se teme pentru viața lui

Soția președintelui Ucrainei, Olena Zelenska, s-a remarcat rapid și a câștigat o mare simpatie în lumea întreagă odaă cu izbucnirea războiului ruso-ucrainean. Aceasta îi este alături trup și suflet lui Volodimir Zelenski și transmite mesaje de încurajare poporului, prezentând totodată povești sfâșietoare ale familiilor afectate de invazie. Nu în ultimul rând, Olena Zelenska recunoaște că este mândră de soțul ei dar și se teme pentru viața acestuia.

Situația din Ucraina este în continuare una dificilă, chiar și după 3 săptămâni de la invazie și lupte grele. Președintele Zelenski face tot ce poate pentru țara lui, iar oamenii îl susțin, însă cel mai mare fan este chiar soția sa, Olena Zelenska. În vârstă de 44 de ani, Olena a crescut în orașul Krivoi Rog, din centrul Ucrainei, la fel ca soțul ei. Cei doi s-au cunoscut la facultate, unde ea a studiat arhitectura, iar el dreptul. Amândoi aveau însă să urmeze cariere de succes în comedie.

Soția președintelui Ucrainei este îngrijorată

Olena, soția lui Volodimir Zelenski, a transmis o corespondență scrisă pentru postul de televiziune american ABC News, în care a vorbit despre situația din Ucraina, dar și despre situația în care se află soțul său, președintele Ucrainei, care este principala țintă a atacatorilor ruși. Olena Zelenska recunoaște că se teme pentru viața soțului ei, cu care păstrează legătura zilnic, fiind acum adăpostiți în buncăre diferite.

Înainte de a-l suna, Prima Doamnă a Ucrainei se roagă ca totul să fie bine. Totuși, are încredere în soțul ei că gestionează bine situația și știe că, indiferent de pericol, poate rezista la orice, având în vedere că face ceea trebuie și apără țara pe care o iubește.

Ca orice femeie din Ucraina, acum pot spune că mă tem pentru soțul meu. În fiecare dimineață, înainte de a-l suna, mă rog să meargă totul bine. În același timp, știu cât de puternic și de rezistent este. El este capabil să reziste la orice, mai ales când apără oamenii și lucrurile pe care le iubește”, a afirmat soția liderului Ucrainei.

Olena Zelenska a acuzat Rusia de genocid

Soția lui Volodimir Zelenski este dezamăgită de ce se întâmplă acum în țara sa, Ucraina. Olena Zelenska i-a criticat dur pe unii dintre liderii occidentali care au tăcut și nu au reacționat la izbucnirea războiului și nu au sprijinit Ucraina în niciun fel.

Prima Doamnă a Ucrainei a acuzat Rusia de genocid, pentru că a ucis oameni nevinovați și nu a ținut cont de nimic în atacurile lor. Olena este dezamăgită de faptul că Ucraina plătește un preț mare pentru răutatea Rusiei, care a atacat fără milă maternități, fără a se gândi că zeci de copii vor pieri.

Astăzi, țara noastră și civilii noștri plătesc un preț foarte mare pentru tăcerea și ezitarea în această problemă. În aceste zile au fost femei și copii nevinovați căzuți victime în maternitatea din Mariupol. Am pierdut peste 71 de copii din cauza agresiunii rusești. Este un genocid”, a mai precizat Olena Zelenska.

Totodată, soția președintelui Ucrainei a mai adăugat că milioane de oameni suferă în Mariupol, Harkov, Irpin, Sumî și alte orașe, deoarece nu au hrană, apă sau medicamente.




Comentarii
Adauga un comentariu