News Flash:

Olimpic in infractiuni, la numai 14 ani

22 Martie 2007
2266 Vizualizari | 0 Comentarii
Florica Vezeteu
• Un minor de 14 ani da de furca aproape zilnic politistilor din Iasi • Florica Vezeteu a fugit de acasa in urma cu doi ani, iar de atunci a comis zeci de furturi din autoturisme si de componente CFR • "A furat cuple si cabluri de la generatoarele de curent ale vagoanelor. Prejudiciul este de zeci de milioane lei vechi. El a dat acele componente la tiganii care cumpara fier vechi. Cu banii a mers la Internet, si-a luat mancare si tigari", a aratat Gheorghita Cretu, seful Postului de Politie Transporturi Iasi


Se numeste Florica Vezeteu, are 14 ani, iar politistii de la Politia Transporturi spun despre el ca este "un drac impielitat". Pe scurt, tanarul care a fugit de acasa in urma cu doi ani nu si-a gasit nicaieri linistea si de ceva vreme fura cam tot ce poate. Baiatul a comis furturi din autoturisme in cartierele Dacia si Alexandru cel Bun, fiind cercetat de politistii de la Sectia I, a furat si din cartierul Pacurari si a fost cautat o perioada si de politistii de la Sectia IV Politie pentru furturi din autoturisme. Ultima data, in urma cu doua zile, acesta a fost prins in depoul CFR in timp ce fura subansamble de la vagoanele CFR. "Are foarte multe furturi, fiind cercetat atat de Sectiile de Politie, cat si de noi. Ultimul furt pe care l-a comis a fost in ziua de 20 martie. Umbla cu un alt tanar, de 21 de ani, care l-a invatat numai prostii si l-a bagat in fata ori de cate ori era vorba de comiterea unei infractiuni", a precizat Tiberiu Chirca, seful Biroului Politiei Transporturi Iasi.

Florica este din satul Halceni, comuna Sipote. Mama acestuia prezinta un handicap mental, iar tatal sau este cunoscut in satul natal ca un mare amator de bauturi alcoolice. In 2005, baiatul a plecat de acasa si a fost prins de angajatii Politiei Transporturi, dupa care a fost luat in vizor de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi. Printr-o hotarare judecatoreasca, Florica Vezeteu a fost dat in grija asistentilor sociali de la Centrul de Plasament Familia Nostra din Tatarasi. Nici aici copilul nu si-a gasit linistea, ba chiar a cunoscut si alte laturi ale delincventei, fiind ajutati de "prietenii" pe care i-a intalnit pe strazile din Iasi.



"Te paste corectia de la Targu Ocna"

"A fost cercetat de politistii de la trei sectii de politie si de nenumarate ori de noi. El deocamdata nu realizeaza ce i se poate intampla. Pana acum a fost folosit de altii, care i-au spus ca nu pateste nimic daca nu are 14 ani impliniti, insa pe 26 februarie a implinit 14 ani. De acum, toate faptele ii sunt inregistrate. Eu i-am spus «Te paste corectia de la Targu Ocna», insa el nimic. Nu vrea nimic. Singura solutie si pentru reeducarea lui si pentru a scapa noi de probleme este ca instanta sa dispuna internarea sa la Scoala de Corectie de la Targu Ocna", a spus Gheorghita Cretu, seful Postului de Politie Transporturi Iasi.
Florica Vezeteu a fost intalnit de reporterii ZIUA de Iasi in urma cu doua zile, data la care era audiat pentru furtul unor componente de vagon din cupru. "Eu as vrea sa merg acasa. Sa-mi faceti acte si sa ma lasati sa ma duc acasa", a fost tot ceea ce a spus pustanul de 14 ani. Ochii acestuia tradau insa o viclenie care nu se poate invata, ci doar se dobandeste o data cu viata in strada. "A furat cuple si cabluri de la generatoarele de curent al vagoanelor. Prejudiciul este de zeci de milioane lei vechi. El a dat acele componente la tiganii care cumpara fier vechi. Cu banii a mers la Internet, si-a luat mancare si tigari", a aratat Gheorghita Cretu.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1427 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019182 (s)

loading...