News Flash:

Olimpicii de la Colegiul Negruzzi au fost premiati

8 Iunie 2006
1361 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Este evidenta concurenta dintre cele trei colegii din Iasi, iar acest lucru a reusit sa impulsioneze atat activitatea cadrelor didactice, cat si a elevilor, aspect dovedit tocmai prin premiile obisnuite de acestia. Nu avem nevoie de tineri cuminti, ci avem nevoie de absolventi, de tineri dezinvolti care stiu sa-si aleaga drumul in viata", a declarat prof. Camelia Gavrila

Ieri, la Colegiul Costache Negruzzi a avut loc premierea celor peste 30 de elevi care au participat si au castigat premii la olimiadele nationale, dar si internationale. Alaturi de acestia au fost premiate si cadrele didactice care s-au ocupat de pregatirea acestora. Astfel, la respectivul eveniment care a avut loc in Amfiteatrul Colegiului Negruzzi a participat si prof. Camelia Gavrila, inspector general la Inspectoratul Scolar Judetean Iasi (ISJ). "In fiecare an, numar cu emotie rezultatele foarte bune obtinute de elevii de la acest Colegiu la olimpiadele si concursurile nationale. Este evidenta concurenta dintre cele trei colegii din Iasi, si anume Colegiul Costache Negruzzi, Colegiul National si Colegiul Emil Racovita, lucru care a reusit sa impulsioneze atat activitatea cadrelor didactice, cat si a elevilor, aspect dovedit tocmai prin premiile obisnuite de acestia. Nu avem nevoie de tineri cuminti, ci avem nevoie de absolventi, de tineri dezinvolti care stiu sa-si aleaga drumul in viata", a declarat ieri prof. Camelia Gavrila. De altfel, aceasta a fost premiata de catre conducerea Colegiului in persoana lui Gheorghe Ilie, director, pentru activitatea didactica deosebita desfasurata pe parcursul anului scolar, Camelia Gavrila fiind profesor de limba si literatura romana in cadrul respectivei institutii de invatamant. "Colegiul Negruzzi este un exemplu viu de perseverenta. Elevii Colegiului s-au remarcat prin trasaturile acestora spirituale si, bineinteles, prin rezultatele remarcabile la atatea concursuri si olimpiade care s-au desfasurat pe parcursul acestui an scolar. Astfel, au reusit sa duca mai departe renumele Colegiului si sunt sigur ca o vor face si mai departe", a declarat Gheorghe Ilie.

Sase zile in Europa

In perioda 3 - 9 mai, un grup de elevi din clasele a XI- a de la Colegiul Costache Negruzzi au participat la Intalnirea tinerilor europeni care a avut loc in localitatea Riccione din Italia. Elevii au fost insotiti de prof. Alice Cojocaru. La respectivul eveniment au fost prezenti tineri din aproximativ 27 de tari care au participat la diferite sesiuni de lucru desfasurate atat in scoala gazda cat si in parcurile din localitatea italiana. Eleva Luciana Martinus, premiata de cotidianul ZIUA de Iasi in cadrul concursului "Ce as face daca as fi primarul municipiului Iasi?" a fost unul dintre cei trei elevi care au prezentat in finalul intalnirii, rezultatele activitatilor desfasurate pe parcursul acesteia. "Unul dintre subiectele discuatate pe parcursul sesiunilor de lucru a fost discriminarea pe criterii religioase si pericolul pe care-l reprezinta aceasta problema la nivelul populatiei din tarile care fac parte din Europa. Am fost unul dintre cei trei elevi care au prezentat declaratia finala a tinerilor europeni, in cadrul ultimei conferinte", a spus Luciana. De asemenea, un aspect semnalat de catre Cosmin Popa, unul dintre elevii ieseni participanti la eveniment este faptul ca pentru nsase zile Romania, prin delegatia ieseana a facut parte din Uniunea Europeana. "A fost o experienta minunata si unica in primul rand pentru ca am pasit in Europa alaturi de ceilalti. La un moment dat, pe ritmurile unei melodii grecesti, toti cei prezenti, tineri de diferite nationalitati au format un cerc ca un fel de hora. Atunci am facut parte din Europa, am fost alaturi de cei despre care ne place sa vorbim", a spus Cosmin.
Diana LITa
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1980 (s) | 27 queries | Mysql time :0.061489 (s)

loading...