Sporturi

Oltchim si Jolidon au debutat cu dreptul la Istanbul

Publicat: 06 ian. 2012

Echipele de handbal feminin Oltchim Rm. Valcea şi U Jolidon Cluj au caştigat meciurile disputate în prima zi a turneului internaţional Cupa Muratpaşa de la Istanbul.

Oltchim a surclasat selecţionata de junioare a Turciei cu scorul de 46-24 (25-14), joi, golurile echipei antrenate de Radu Voina fiind reuşite de Valentina Ardean 9 goluri, Iulia Curea 3, Ekaterina Vektova 6, Adriana Nechita 4, Yeliz Özel 4, Roxana Han 5, Oana Chirilă 1, Melinda Geiger 2, Patricia Vizitiu 3, Daneta Băbeanu 5, Iulia Managarova 4.

U Jolidon Cluj a dispus de Ankara Cankaya Belediyesi ANKA Spor cu scorul de 33-20 (18-5). Pentru ardelence au marcat Magdalena Paraschiv 7 goluri, Florina Chintoan 8, Mihaela Tivadar 4, Andrea Tetean 7, Mihaela Ani-Senocico 1, Andriana Stoian 1, Ştefania Florea 1, Adela Biligă 1, Ionica Munteanu 1, Clara Vădineanu 2.

In altă partidă, formaţia turcă Muratpaşa Belediyeşi a dispus de echipa norvegiană Wang Toppidrett cu scorul de 40-30.

Vineri sunt programate mai multe partide, printre care şi meciurile U Jolidon Cluj – Oltchim (11,15), Ankara Cankaya Belediyeşi ANKA Sport – Oltchim (16,00) şi U Jolidon Cluj – Wang Toppidrett (19,30).



loading...

Adauga un comentariu