News Flash:

Oltenii calca in picioare palmaresul Stelei

21 Noiembrie 2008
650 Vizualizari | 0 Comentarii
Oltenii calca in picioare palmaresul Stelei
Penultima etapa a turului Ligii I de fotbal va debuta astazi cu doua meciuri, care de care mai interesante. Totusi, poate derbiul etapei este programat la Craiova, acolo unde Universitatea va primi vizita Stelei Bucuresti, o grupare care nu a mai castigat un meci de 11 jocuri. Inaintea partidei din aceasta seara, ora 20.45, fostul vicepresedinte al Universitatii, Silvian Cristescu, a lansat un atac dur la adresa Stelei.

"Cele patru titluri ale Universitatii sunt mai valoroase decat cele aproape 25 de titluri obtinute de Steaua. Ei se lauda cu un palmares furat. Ale noastre sunt mai valoroase. In acest sezon meritam sa batem si Dinamo si Rapid. Am jucat mai bine si am avut mai multe ocazii ca ei. Imi doresc sa avem mai putine ocazii, sa fim mai pragmatici si vom castiga", a afirmat Cristescu. Si patronul Adrian Mititelu este convins ca oltenii vor reusi un meci mare in fata Stelei. "Nu ma intereseaza cate meciuri fara victorie are Steaua. Eu sper sa invingem si sa tinem Steaua sub noi in clasament", a declarat Mititelu. In replica, presedintele Consiliului de Administratie al Stelei, Valeriu Argaseala, a pus presiune pe jucatorii stelisti. "Nimanui nu-i convine ca avem 11 meciuri la rand fara victorie, dar am incredere in baieti ca vor depasi aceasta perioada neagra. Doar de ei depinde sa castigam la Craiova", a spus Argaseala. Primul meci al etapei cu numarul 16 din Liga I este programat insa la ora 17.00, intre Pandurii Targu Jiu si campioana en-titre CFR Cluj. Acest meci este important si pentru Politehnica Iasi, care asteapta un succes al clujenilor la Targu Jiu pentru ca gazdele sunt in lupta directa cu formatia din Copou pentru evitarea retrogradarii. Antrenorul lui CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a anuntat ca singurul rezultat care il intereseaza este victoria. "S-au pierdut puncte si inainte de a incepe Liga Campionilor. Cu Pandurii vom face tot ce ne sta in putinta pentru a castiga. Daca nu castigam acest meci, cele trei puncte luate cu FC Arges nu ne mai servesc la nimic", a spus Maurizio Trombetta. Tehnicianul italian s-a plans insa ca partida cu Pandurii nu a fost pregatita cum trebuie din cauza convocarilor pe care jucatorii sai le-au primit de la echipele nationale. "Trei dintre jucatori au fost convocati la echipele nationale. Suntem mandri de acest lucru, dar nu ne-a permis sa ne pregatim cum trebuie. Din pacate, a aparut o noua accidentare, cea a lui Gabi Muresan, care sper sa nu lipseasca mai mult de o partida", a adaugat el.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1945 (s) | 24 queries | Mysql time :0.062512 (s)