Local

Om de afaceri din Iași, prins cu un permis de conducere fals. Tras pe dreapta de un echipaj de Poliție, ieșeanul a susținut că a făcut școala de șoferi în Belgia. „Nu mai știu cum se chema…”

Publicat: 31 iul. 2021
Un echipaj de Poliție Rutieră și un permis de conducere fals
Un om de afaceri din județul Iași a fost pedepsit de magistrați, după ce a fost prins în trafic cu un permis de conducere fals

Un bărbat din județul Iași, administrator de firmă, a fost pedepsit de judecători după ce a fost prins în trafic cu un permis de conducere fals. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Sergiu Florin Calinciuc la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru conducere fără permis și uz de fals. Ieșeanul a susținut că, de fapt, nu știa că documentul era unul fals

Un om de afaceri din Iași s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor, după ce a fost prins de polițiști cu un permis fals. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat recent pe Sergiu Florin Calinciuc la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru conducere fără permis și uz de fals.

„Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre entitățile subordonate Consiliului Local Vlădeni sau Primăriei Vlădeni. Dispune desființarea totală a înscrisului reprezentând permisul de conducere falsificat, pretins a fi emis de către autoritățile belgiene pe numele inculpatului Sergiu Florin Calinciuc”, au afirmat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Afaceristul Sergiu Florin Calinciuc, acuzat că a șofat cu un permis fals

Procesul omului de afaceri Sergiu Florin Calinciuc a început pe data de 6 august 2020. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată sub acuzațiile de conducere fără permis și uz de fals.

„Pe 3 aprilie 2018, în jurul orei 10:48, inculpatul, care nu are permis pentru nicio categorie de autovehicule, a condus autoturismul marca Volkswagen pe DC nr. 8, în comuna Țigănași, din județul Iași. După momentul opririi în trafic, acesta le-a prezentat polițiștilor permisul de conducere pretins a fi emis pe data de 8 decembrie 2012 de către statul belgian, cunoscând că este fals”, au spus anchetatorii ieșeni.

Pe de altă parte, administratorul de firmă din localitatea Vlădeni a susținut că este nevinovat. Ieșeanul a precizat că a cumpărat autoturismul din străinătate, aducându-l în țară pe o platformă. Mai mult, Sergiu Florin Calinciuc a spus că a făcut școala de șoferi în Belgia, în 2012, și că, din câte știe el, permisul este valabil.

Ieșeanul, implicat într-un accident rutier cu o autospecială de Poliție

Bărbatul în vârstă de 35 de ani a mai susținut că a mai fost sancționat de polițiști în trecut, dar că aceștia din urmă nu i-au spus că permisul de conducere ar fi fost fals.

„Am făcut o școală de șoferi din Belgia, a cărei denumire nu o cunosc. Era o școală de șoferi din apropierea locuinței mele. Am făcut școala pentru obținerea unui permis de conducere, însă nu am documente prin care să fac dovada că am urmat cursurile acestei școli deoarece m-am mutat și nu le-am luat cu mine. De obținerea permisului de conducere s-a ocupat un cetățean care era instructor la școala de șoferi din Belgia, căruia i-am dat suma de 1.200 de euro. Pe 8 februarie 2012 am primit acest permis de conducere, emis de Primăria Fette, din Belgia”, a spus afaceristul ieșean în fața judecătorilor.

Magistrații au cerut relații de la IPJ Iași și au aflat că, pe 21 iunie 2017, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru că, în timp ce conducea un autoturism marca Opel, pe bulevardul Primăverii, pe fondul neasigurării la schimbarea benzii de circulație, a intrat în coliziune cu o autospecială marca Dacia Logan, proprietatea M.A.I., rezultând avarierea celor două autovehicule. Pe de altă parte, judecătorii au cerut relații și de la autoritățile belgiene, care au precizat că omul de afaceri din Iași a fost radiat din evidența populației din Belgia și nu figurează ca posesor de permis de conducere belgian. Totodată, autoritățile belgiene au spus că, în evidențele lor, nu figurează documentul respectiv.





Comentarii
  • Ce ” om de afaceri” vedeti voi la un gainar cu un SRL in satul Vladeni care umbla ca saracii cu un permis fals de prin 2012 prin Tiganasi ? acusi il faceti si pe asta interlop de renume mondial

Adauga un comentariu