Coronavirus

OMS nu este de acord cu introducerea obligativității vaccinării

Publicat: 13 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
OMS nu este de acord cu introducerea obligativității vaccinării
Vaccinul anti-Covid-19, Valneva a fost testat pe aproximativ 4.600 de persoane, rezultatele fiind comparate cu cele ale vaccinului AstraZeneca

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se opune administrării obligatorii a vaccinului împotriva COVID-19, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a agenţiei ONU. Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății au explicat care este motivul pentru care aceștia se opun vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus.

Potrivit informațiilor, populația generală trebuie să înțeleagă cum funcționează, de fapt, vaccinurile în organism și care este importanța acestora: ”În general, OMS este împotriva oricărui tip de vaccinare obligatorie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Fadela Chaib. Ea a subliniat însă că „este necesar să explicăm populației generale cum funcționează vaccinurile și cât de importante sunt”, adăugând că acestea sunt doar „unul dintre instrumentele pe care le avem la dispoziție” pentru a combate pandemia.

Experții Organizației au subliniat pe tot parcursul anului că vaccinurile nu sunt suficiente în lupta împotriva COVID-19, ci trebuie respectate și măsurile sanitare deja larg răspândite pentru a limita contagierile. Acestea variază de la utilizarea măștilor până la spălarea frecventă a mâinilor, aerisirea locuințelor, distanțarea fizică și evitarea locurilor aglomerate.

Până în prezent, aproximativ 4,4 miliarde de doze de vaccin COVID-19 au fost administrate în întreaga lume. În ţări precum Spania, Franţa, Canada, Marea Britanie sau Germania, procentul de persoane complet vaccinate este de aproximativ 60 % (faţă de 50 % în SUA), în timp ce în multe ţări cu venituri mici este de abia de 1%. Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, este de părere că vaccinarea obligatorie nu este o soluție în acest moment în România. Medicul spune că o importanță deosebită îl are gradul de conștientizare a persoanelor cu privire la pericolul COVID-19.

”Obiectivul nostru nu este să creștem prin orice mijloc numărul persoanelor care se vaccinează. Este important ca la baza deciziei să rămână până la urmă dorința persoanei care se vaccinează în baza informațiilor pe care le are. Ține foarte mult de percepția societății asupra unei măsuri de acest gen.

Nu cred că suntem pregătiți ca societate să înțelegem acest tip de abordare, însă, în momentul de față consider că vaccinarea nu poate fi obligatorie și asta este părerea mea personală”, a spus Gheorghiță.

Adauga un comentariu