International

OMS: „Virusul continuă să se răspândească și omenirea se îndreaptă către o perioadă dificilă”

Publicat: 05 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
OMS Virusul continuă să se răspândească și omenirea se îndreaptă către o perioadă dificilă
OMS, despre imunizarea colectivă: „Imunitatea este obţinută prin protejarea oamenilor împotriva viruslui, nu prin a-I expune”

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății pentru situații de urgență, dr. Michael Ryan, a prezentat, luni, o estimare care aruncă în aer cifrele oficiale referitoare la dinamica pandemiei de coronavirus.

Ryan, care a participat la o reuniune a conducerii executive a OMS, susține că estimările „cele mai bune” arată că o persoană din zece la nivel mondial s-ar fi infectat cu COVID-19.

Potrivit specialistului, citat de Associated Press, valorile pot varia de la zonele urbane la cele rurale sau în cadrul diferitelor grupe de populație, însă pe ansamblu ar fi vorba de circa 760 de milioane oameni – o zecime din populația globală.

Această estimare arată, de asemenea, că majoritatea populației mondiale încă nu s-a infectat cu COVID-19 și rămâne expusă la riscurile asociate cu acest virus.

Statisticile oficiale, acreditate atât de OMS cât și de mediul academic, indică peste 35 de milioane de cazuri de infectare și mai mult de 2 miloane de decese în toată lumea până în prezent.

Nu scăpăm prea curând de pandemia de COVID-19

Oricum, sfârșitul pandemiei este încă departe.

Asia de Sud-Est înregistrează o creștere a numărului de infectări iar Europa și zona estică a Mediteranei consemnează o creștere a deceselor, în timp ce în Africa și în Pacificul de Vest evoluțiile pandemice sunt „mai degrabă pozitive”, a mai spus dr. Ryan.

„Virusul continuă să se răspândească și omenirea se îndreaptă către o perioadă dificilă”, a prognozat el.

Avertismentul comisarului european pentru Sănătate: „Întoarcerea la vechea normalitate nu mai este o opţiune“

Comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că actuala criză sanitară reprezintă „o oportunitate de a evolua” şi de a crea o „Uniune Europeană a Sănătăţii”.

„Cetăţenii europeni se aşteaptă ca UE să coordoneze şi să ofere răspunsul la această criză. Mai mult, se aşteaptă de la noi să ne întărim pregătirea în situaţii de criză şi gestionarea ameninţărilor la adresa sănătăţii. Suntem hotărâţi să ne ridicăm la nivelul acestor aşteptări şi, pentru aceasta, trebuie să începem să construim acordurile pentru o Uniune Europeană a Sănătăţii mai puternică şi mai eficientă.

Acum avem o şansă de a merge mai departe împreună, prin multilateralism şi solidaritate. Haideţi să profităm de această oportunitate de a evolua şi de a crea o Uniune Europeană mai sănătoasă şi mai rezistentă deoarece întoarcerea la vechea normalitate este evident că nu mai reprezintă o opţiune”, a declarat Stella Kyriakides.

Ilona Kickbusch: „Noi competenţe ale UE în domeniul sănătăţii”

Ilona Kickbusch, director fondator al Global Health Programme, expertă în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi cadru didactic în cadrul Institutului Universitar de Studii Internaţionale şi Dezvoltare din Geneva, a susţinut la rândul său, în cadrul Forumului European pentru Sănătate Gastein, înfiinţarea unei ‘Uniunii Europene a Sănătăţii’.

Fiecare criză sanitară, a spus experta în sănătate oferind exemplul epidemiilor de encefalopatie spongiformă bovină (ESB), sindrom acut respirator sever (SARS) sau Ebola, „a adăugat un nou strat în ceea ce priveşte politicile de sănătate şi a condus la crearea unor noi instituţii sanitare în Uniunea Europeană. În cazul crizei actuale, criza COVID-19, trebuie să răspundem apelului pentru noi competenţe ale UE în domeniul sănătăţii”.

În acest sens, a explicat Ilona Kickbusch, este necesară „identificarea formei corespunzătoare de integrare şi cooperare pentru ca UE şi statele membre să acţioneze împreună într-un mod mai eficient în domeniul sănătăţii, atât în perioade de normalitate, cât şi în vremuri de pandemie”. Experta în sănătate a subliniat, însă, că acest lucru trebuie realizat „în solidaritate cu restul lumii”.

Adauga un comentariu