Actualitate

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost dus la sediul DNA pentru audieri într-un dosar de corupţie

Publicat: 21 iul. 2021
Nelu Iordache om de afaceri
Nelu Iordache a fost escortat de DNA la sediu pentru a fi audiat într-un dosar de corupție

Nelu Iordache, un cunoscut om de afaceri din România a fost preluat de procurorii DNA şi transportat la sediul instituţiei pentru audieri. Așadar, acesta ar fi vizat într-un nou dosar de corupţie.

Procurorii DNA ar putea decide, în funcţie de cum decurg audierile, reţinerea omului de afaceri pentru 24 de ore. Nelu Iordache tocmai ajunsese în România, pe Aeroportul Otopeni, unde a fost așteptat de procurori. La ultimul termen din alt proces de corupție, avocatul a spus în sală că acesta e plecat in Italia.

 

Nelu Iordache a fost condamnat la închisoare cu executare

În urmă cu mai mulţi ani, Nelu Iordache supranumit ” regele asfaltului ” a fost anchetat într-un dosar ce viza mai multe infracţiuni de corupţie şi spălare de bani. Prejudiciul estimat se ridică la 6 milioane de euro. Altfel, Iordache a fost condamnat în luna martie la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi delapidare într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea unei firme (fostă companie de transport aerian Blue Air) achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro





Adauga un comentariu