News Flash:

ONG-urile vor sa combata traficul de persoane

7 Februarie 2002
1372 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri a avut loc initierea unui proiect privind combaterea muncii copiilor si a traficului de persoane. Inceput cu o masa rotunda, la sediul Instututului Ecumenic, acest proiect continua cu doua zile de seminarii de instructaj pentru formatori, urmate de o serie de evenimente menite sa trezeasca in constiinta opiniei publice sentimente de dezaprobare in ce priveste traficul de persoane si supunerea copiilor la cele mai grele forme de munca.Totodata, acest amplu proiect are in vedere si informarea corecta a comunitatii asupra acestor grave probleme. La masa rotunda desfasurata ieri la Institul Ecumenic au participat reprezentanti ai ILO-IPEC, Salvati Copiii, ai Organizatiei Internationale pentru Migratie si ai Asociatiei pentru Stoparea Traficului de Persoane Reaching Out. Solidarity Center este departamentul international al Confederatiei Sindicatelor iar activitatea sa in Romania este finantata prin intermediul Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala.
Aceste organizatii vor colabora cu sindicatele, cu institutiile locale implicate in traficul de persoane si cu O.N.G.-urile, pentru a preveni si elimina prestarea de munca de catre copii si a fenomenelor conexe cum ar fi copiii strazii, punand accent pe formele cele mai grave ale muncii copiilor (traficul, prostitutia, drogurile) care, din cauza naturii sale sau circumstantelor in care se desfasoara, pun grav in pericol sanatatea,siguranta si moralitatea tinerilor. Programul ILO-IPEC s-a lansat in Romania in martie 2000, pe baza Memorandumului semnat de guvernul Romaniei cu Organizatia Internationala a Muncii si are ca obiectiv tocmai rezolvarea acestor probleme. Responsabila cu acest program este Rodica Moisa.

Traficul de fiinte este confundat cu prostitutia

Traficul de fiinte, o alta problema dezbatuta la masa rotunda de astazi, este privit ca o forma de criminalitate transfrontaliera prin care recrutori, calauze, gazde si traficanti, organizati in retele, se fac vinovati de incalcarea legii si a drepturilor fundamentale ale omului, prin impunerea unei forme de sclavie moderna. Acest fenomen este de multe ori confundat cu prostitutia. Romania este singura tara din Balcani care are cadrul legal pentru pedepsirea acestei infractiuni.
Incepand din acest an, instructorii formati prin acest program vor sta la dispozitia sindicatelor si a organizatiilor lor precum si la dispozitia comunitatii locale, in vederea organizarii de campanii impotriva muncii si a traficului cu copii, contribuind la efortul de eradicare a acestor probleme.
Isabela DRAGESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1376 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024447 (s)