Eveniment-Social

Opera Națională Română din Iași organizează, în aer liber, un nou spectacol de gală în Grădina Botanică din Iași!

Publicat: 25 iul. 2020
Opera Națională Română din Iași organizează, în aer liber, un nou spectacol de gală
Un nou spectacol în aer liber, în Grădina Botanică din Iași, organizat de Opera Națională Română din Iași

Opera Națională Română din Iași organizează, în aer liber, un nou spectacol de gală în Grădina Botanică din Iași! Gala de Operă va avea loc mâine, 26 iulie 2020, de la ora 20:30. De asemenea, Seria de spectacole organizate de Opera Națională Română continuă miercuri, 29 iulie, de la ora 19:00, în strălucirea și intimitatea oferite de grădina de „La Castel” din Copou

Opera Națională Română din Iași organizează un nou spectacol în aer liber care va avea loc în Grădina Botanică „Anastasie Fătu”. Asta după succesul reprezentațiilor susținute săptămâna trecută, tot în Grădina Botanică. Deja, ieri-seară, vineri, de la ora 20:30, spectatorii au avut parte de o „Seară Franceză”, în cadrul căreia artiștii Operei ieșene au interpretat arii cu specific francez și șansonete.

Duminică, 26 iulie 2020, de la ora 20:30, Grădina Botanică este gazda unei alte Gale de Operă. Interpretează soliștii, Corul și Orchestra instituției

Pe de altă parte, duminică (mâine, 26 iulie), de la ora 20:30, Grădina Botanică Iași va fi gazda unei alte Gale de Operă susținută de soliștii, Corul și Orchestra Operei ieșene. Biletele de intrare la cele două evenimente au fost epuizate rapid. Iubitorii de operă care nu au reușit să-și achiziționeze tichete la spectacolele de până acum din cadrul stagiunii estivale 2020 a Operei Naționale Române Iași pot asista la reprezentațiile pe care apreciații artiști ai instituției ieșene le vor susține săptămâna viitoare. Programul evenimentelor va fi anunțat pe site-ul operaiasi.ro.

Seria de spectacole organizate de Opera Națională Română din Iași continuă „La Castel”, în Copou

Seria de spectacole organizate de Opera Națională Română din Iași în cadrul proiectului SAMER continuă, oferind publicului experiența încântătoare a unor evenimente culturale desăvârșite. Astfel, miercuri, 29 iulie 2020, de la ora 19:00, în strălucirea și intimitatea oferite de grădina „La Castel” din Copou, Iași. Spectacolul va cuprinde o nouă poveste italiană, pe acorduri de canțonete și arii autentice. Biletele vor fi disponibile în numărul permis de măsurile de siguranță impuse și pot fi achiziționate de pe site-ul oficial www.operaiasi.ro sau de la Agenția Operei, din foaier, începând cu ziua de vineri, 24 iulie, ora 12:00.

Opera Națională Română Iași derulează spectacole, în aer liber, în Amfiteatrul-Auditorium din Grădina Botanică Iași. Spațiul a fost realizat cu un milion de lei

De precizat că, în anul 2017, Amfiteatrul-Auditorium din Grădina Botanică Iași era realizat printr-un proiect finanțat cu un milion de lei de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior din Romania (CNFIS). Este vorba despre un Amfiteatru-Auditorium cu o capacitate maximă de 400 de locuri. „Este vorba despre o investiție de aproximativ un milion lei. Inaugurarea oficială a fost programată în luna iunie, 2017.

Ceea ce am realizat în Grădina Botanică se adresează, în principal, tuturor studenților din oraș în a realiza manifestări științifice și pentru a cunoaște lucruri noi despre plante și ocrotirea lor”, arăta, în 2017, prof. univ. dr. Cătălin Tănase, directorul Gradinii Botanice din Iași. Pe de altă parte, tot din aceeași sumă au mai fost refăcute și o parte din aleile Grădinii Botanice din Iași. De precizat că în Amfiteatru-Auditorium de la Grădina Botanică Iași, loc unde Opera Națională Română Iași va organiza spectacole, în trecut s-au mai derulat asemenea evenimente. Astfel, primul eveniment public a fost programat chiar de Ziua Internațională a Copilului din 1 iunie 2017. Asta prin realizarea unui spectacol intitulat „Alice în Țara Minunilor”, binecunoscuta poveste scrisă de Lewis Carroll, în regia Iulian Sandu și organizarea Ateneului Național Iași.

 





Adauga un comentariu