News Flash:

Operatiunea "Tudor" se apropie de sfarsit

5 Martie 2000
1161 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aceasta mutare gandita de primarul Simirad aduce pierderi uriase comerciantilor

Incepand cu 1 martie, primarul Simirad a lansat o noua operatiune in forta, constand in demolarea a 12 spatii comerciale amplasate la intrarea in Campusul universitar "Tudor Vladimirescu". Cele 12 firme au fost somate de catre primarie (printr-o decizie de demolare trimisa pe 28 februarie) sa dezafecteze zona, urmand ca in termen de 45 de zile sa fie construit un minicomplex comercial, pe platoul din fata caminului T17. Intocmirea acestei decizii a fost facilitata de faptul ca cei 12 comercianti aveau contracte incheiate cu primaria pe un singur an, cu posibilitatea reinnoirii acordului intre cele doua parti. La inceputul acestui an, deplasandu-se la primarie pentru reinnoirea contractelor, comerciantii s-au lovit de un refuz categoric, fiindu-le expusa, totodata, noua conceptie asupra zonei respective. Cum fara autorizatii activitatea in spatiile respective nu se putea desfasura, firmele fiind pasibile de amenzi usturatoare, cei 12 patroni au trebuit sa accepte conditiile primarului Simirad. In plus, atat demolarea, cat si ridicarea noii constructii vor fi suportate de cei 12 patroni, cheltuielile ajungand la sute de milioane de lei. In opinia comerciantilor, scopul este eliminarea concurentei, avand in vedere ca la inceputul lunii viitoare va fi inaugurat noul "Iulius Center Mall", pe locul in care au fost amplasate barurile si fast-food-urile demolate urmand a fi amenajata o parcare care va deservi noul centru comercial.
Demolarile au inceput miercuri dimineata, patronii celor 12 firme "bucurandu-se" de o numeroasa asistenta, formata din gardieni publici, care au supravegheat lucrarile. Ieri dimineata, singura cladire care mai ramasese in picioare apartinea firmei Rodion, unul din cei doi asociati, Ion Granicelu, sustinand ca a dat primaria in judecata, deoarece mai avea contract cu autoritatile locale pana in luna iunie. Spatiul apartinand acestei firme a rezistat cel mai mult, insa pe timpul zilei intrarea a fost pazita de gardienii publici, care interziceau clientilor accesul in incinta.
Pe parcursul demolarilor s-au petrecut si situatii hilare, legate de modul in care primaria a inteles sa se ocupe de acest caz. Astfel, una dintre constructii, in care erau comercializate produse de papetarie, a fost mutata de catre patronul firmei respective peste drum, starnind valuri de proteste din partea celorlalti 11 comercianti. Cu toate acestea, in cele din urma s-a dovedit ca respectiva mutare nu avea autorizatie, lucratorii primariei dezafectand zona.
Costurile totale ale acestei ciudate miscari a primariei se ridica la peste 1,5 miliarde de lei, plus banii investiti de fiecare patron in amenajarile spatiilor. La acestea se adauga si faptul ca cei peste o suta de angajati vor ramane fara loc de munca, cel putin pana la construirea noului minicomplex comercial. Termenul acordat, de 45 de zile, este socotit de comercianti ca fiind imposibil de respectat, iar conditiile impuse, inacceptabile. Cei 12 comercianti au primit certificatele de urbanism, insa noua cladire va avea tot un caracter provizoriu, existand chiar o clauza in care se specifica faptul ca primaria este abilitata sa rezilieze acest contract, in situatii exceptionale.
Mihai ANDREI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1645 (s) | 22 queries | Mysql time :0.040818 (s)