News Flash:

Operatorii maxi-taxi cumpara 38 de autobuze

11 Ianuarie 2005
1269 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru a face fata concurentei Regiei Autonome de Transport Public, operatorii de maxi-taxi vor sa cumpere autobuze •Operatorii particulari doresc sa incheie cu Primaria Iasi un contract pe o perioada de 8 ani pentru traseele pe care vor circula autobuzele •Dispecerizarea activitatii de transport va fi comuna si gestionata de RATP

Pe parcursul zilei de ieri au avut loc negocieri pentru stabilirea unor noi criterii pentru contractul de asociere dintre operatorii de maxi-taxi si Primaria municipiului Iasi, dar si a contractului de parteneriat cu Regia Autonoma de Transport Public (RATP). Asta deorece RATP va gestiona aspectele tehnice privind transportul public din municipiu. Cele mai importante aspecte discutate sunt legate de noul plan de transport in comun, in baza caruia, pe langa cele 50 de autobuze pe care RATP urmeaza sa le achizitioneze, operatorii privati de transport maxi-taxi isi vor putea suplimenta parcul auto cu 38 de autobuze noi. Dintre acestea, 18 vor reveni societatii comerciale Minibus SRL, care in prezent detine un parc auto de 100 de microbuze, conform informatiilor furnizate de Costel Pristavu, patronul firmei. "In functie de rezultatele negocierilor vor fi stabilite si traseele pe care vor opera respectivele autobuze, urmand ca microbuzele maxi-taxi sa fie retrase din activitate, de pe respectivele trasee. Autobuzele pe care urmeaza sa le achizitionam vor fi identice cu cele pe care RATP le va cumpara de la firma castigatoare a licitatiei de la sfarsitul acestei luni", a declarat ieri Costel Pristavu. Totusi, noile autobuze ar costa intre 180-200 de milioane Euro bucata, iar operatorii de transport maxi-taxi ar avea nevoie sa obtina un credit bancar pentru efectuarea achizitiei. Din acest motiv, operatorii de maxi-taxi doresc obtinerea unor garantii din partea Consiliului Local in sensul ca vor putea desfasura activitatea de transport pentru o lunga perioada de timp astfel incat sa poata duce pana la capat investitia si sa recupereze banii. Astfel acestia doresc sa incheie cu Primaria Iasi un contract pe o perioada de 8 ani pentru traseele pe care vor activa autobuzele societatilor private si 5 ani pentru traseele pe care vor circula microbuzele maxi-taxi. SC Minibus SA poarta deja negocieri cu bancile comerciale care au sucursale in Iasi in vederea obtinerii unui credit pentru achizitionarea autobuzelor.

Transport la mana RATP

Dupa semnarea contractului dintre societatile de transport maxi-taxi si RATP, in urma finalizarii negocierilor, dispecerizarea transportului electric si auto va fi unica la nivelul municipiului Iasi. In acest moment exista la fiecare capat de linie de tramvai sau de autobuz ori microbuz dispecerate care apartin fie RATP fie SC Autobuzul SA, fie ale operatorilor privati de maxi-taxi. In momentul in care RATP va prelua gestiunea intregului transport public de persoane din Iasi, activitea unor dispecerate ale RATP se va suprapune cu cea a unitatilor mai sus amintite. Din acest motiv va fi nevoie si de unificarea acestei activitati. Respectivele dispecerate se vor ocupa de respectarea graficului de circulatie si de monitorizarea activitatii tuturor mijloacelor de transport in comun, informatiile despre operatori urmand a fi comunicate unui dispecer comun care va putea trimite in timp util echipe de interventie atunci cand va fi nevoie. "In urma implementarii acestui sistem de dispecerizare unic, datorita monitorizarii prin intermediul unui sistem informatic ar putea fi observata activitatea fiecarui transportator aflat in trafic, timpul parcurgerii unui traseu, intrarea in statii, respectarea graficului si a foii de parcurs. Exista posibilitatea folosirii unui sistem de pozitionare global (GPS) sau a unor siteme de radiolocatie. In orase precum Ploiesti sau Targu Mures deja se foloseste un astfel de sistem", a declarat Adrian Mihai, purtator de cuvant al RATP. Chiar si biletele de calatorie folosite de toti transportatorii vor proveni de la aceeasi imprimerie.
Bogdan CATANESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1441 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020314 (s)