News Flash:

Oportunistii impiedica modernizarea Aeroportului Iasi

22 Octombrie 2008
1164 Vizualizari | 2 Comentarii
Oportunistii impiedica modernizarea Aeroportului Iasi
• Modernizarea Aeroportului din Iasi a intrat in impas dupa ce sefii Consiliului Judetean (CJ) Iasi au incercat sa oficializeze un schimb de terenuri, cu una dintre institutiile care detineau cateva hectare in zona aerogarii • Terenul, aflat in localitatea Holboca, a fost deja concesionat unei firme, pe o perioada de 49 ani, lucru care poate intarzia punerea in posesie a institutiei care va primi suprafata

Modernizarea Aeroportului din Iasi a intrat din nou in impas. Sefii Consiliului Judetean (CJ) Iasi au incercat sa oficializeze un schimb de terenuri, cu una dintre institutiile care detineau cateva hectare in zona Aeroportului. Supriza mare insa: terenul, aflat in localitatea Holboca, a fost deja concesionat unei firme, pe o perioada de 49 ani, lucru care poate intarzia punerea in posesie a institutiei care va primi suprafata. Insa conducerea CJ a gasit oarecum o cale de mijloc pentru rezolvarea problemei, respectiv plata unei despagubiri pentru proprietar. "M-am intalnit cu reprezentantii Agentiei Domeniilor Statului (ADS) pentru a pune la punct cateva detalii legate de Aeroport. A fost concesionata o suprafata de teren la o firma din Holboca, teren cu care noi am vrut sa facem un schimb referitor la modernizarea Aeroportului. Insa acesta este concesionat si nu putem sa-l folosim. Proprietarul cere despagubiri de 56 mii dolari, iar acum speram sa o rezolvam cu reprezentantii ADS. Totodata, mai sunt probleme si cu cinci cetateni din zona, care vor si ei o expertiza asupra terenurilor. Vom vedea cum decurg lucrurile, pentru ca daca continua problemele putem trece chiar si la expropriere", a declarat presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad. De altfel, nu numai terenul din Holboca a constituit singura dilema a reprezentantilor institutiei iesene.

Dupa ce a fost oficializat si schimbul de terenuri dintre Consiliul Judetean si Institutul National de Meteorologie si Hidrologie (INMH), si respectiv dintre CJ si Serviciul Roman de Informatii, trebuia facut si un proiect pentru proiectare si executie. Pentru realizarea acestui proiect nu s-a prezentat insa nici o firma. INMH a primit la schimb teren in municipiul Iasi, reprezentantii Consiliului Judetean au aratat ca a fost stabilita o valoare de aproximativ 700 mii lei pentru proiectare si executie, iar pentru unitatea militara care apartine SRI a fost stabilita o suma de aproximativ 400 mii lei. Insa cum nimeni nu s-a prezentat la licitatie, aceasta va fi reprogramata pentru o data stabilita ulterior. "Licitatia referitoarea la proiectare si executie a fost anulata deoarece nu s-a prezentat nimeni. Urmeaza ca, in cel mai scurt timp, aceasta sa fie reluata. Perioada estimata de ridicare a constructiilor va fi cat mai stransa, noi speram undeva la 3-4 luni", a mai spus seful CJ Iasi.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Costel  | #45769
"Coane" rezolva problemele, nu te mai plange ca o baba si nu mai da fumigene la presa .Vai saracul vrea sa faca aeroprt, dar "fortele oculte" ii pun piedici. Dupa promisiunile din campanie trebuia sa fie inceputa pista, dar mai este pana la sfarsitul mandatului, poate nu va mai fi nevoie, Bacaul si Suceava au in frunte oameni care stiu ce vor, vorbesc mai putin si fac mai mult.
Liviu  | #45770
Cel mai probabil se va construi un nou aeroport in alta locatie...Cam asta pare sa fie ideea si nu-i rea deloc;ce sa caute aeroportul linga un cartier al iasului?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3081 (s) | 22 queries | Mysql time :0.190362 (s)

loading...