News Flash:

Opozitia a revenit la sedinta comisiilor de buget, dupa o întelegere cu puterea

18 Decembrie 2010
1070 Vizualizari | 1 Comentarii
Sedinta de Guvern
Reprezentantii PSD si PNL au revenit, sambata dupa-amiaza, la sedinta comisiilor de buget-finante, social-democratul Viorel Stefan invocand patru puncte în care opozitia si puterea au cazut de acord.

La reluarea lucrarilor comisiilor de buget-finante au sosit în sala si reprezentantii PSD si PNL.

Presedintele Comisiei de buget din Camera Deputatilor, Viorel Stefan (PSD), a precizat ca revenirea opozitiei se datoreaza faptului ca au obtinut un acord din partea puterii pentru acceptarea a patru amendamente esentiale.

Primul punct al întelegerii invocate de Stefan este suplimentarea bugetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu 52 de milioane de lei, 10 prin legea bugetului si 42 de milioane la prima rectificare bugetara.

La votul din comisie, acest punct a fost acceptat cu unanimitate de voturi.

Al doilea punct invocat de deputatul PSD a fost referitor la introducerea unor criterii transparente în legatura cu repartizarea sumelor în programul de dezvoltare a infrastructurii rurale. Criteriile respective sunt continute în OUG nr. 7/2010.

Amendamentul respectiv a fost adoptat cu 33 voturi "pentru" si 9 abtineri.

Al treilea amendament despre care opozitia a spus ca a ajuns la o întelegere cu puterea se referea la revizuirea criteriilor de alocare a sumelor pentru drumurilor judetene si comunale.

Propunerea a fost supusa unui vot de principiu, întrucat anexa la care trimite acest amendament nu a ajuns înca în discutie.

Amendamentul respectiv a fost adoptat în unanimitate.

Al patrulea punct invocat de Stefan a fost introducerea posibilitatii ca începand cu 1 ianuarie 2011 microîntreprinderile sa poata opta pentru plata unui impozit de 3% din cifra de afaceri.

Acest amendament a fost si el adoptat, cu unanimitate de voturi.

Premierul Emil Boc s-a întalnit, sambata, cu membrii PDL, UDMR si UNPR din comisiile de buget-finante pentru a încerca deblocarea activitatii acestora, în conditiile în care absenta parlamentarilor opozitiei a dus la suspendarea lucrarilor.

Comisiile de buget-finante îsi suspendasera sambata la pranz sedinta, pana la ora 15.00, la constarea lipsei cvorumului, dupa ce parlamentarii PNL si PSD au parasit lucrarile, nemultumiti ca nu li se accepta niciun amendament.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

opozitia puterea primul punct
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

ron  | #136346
Vedeti??? Pentru asta sunt alesi si cheltuie banii bugetului. Maine - poimaine vor refuza sa vina la serviciu si pentru ca nu le place mancarea de la bufet. Ce mai avem de comentat???????
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2165 (s) | 24 queries | Mysql time :0.084186 (s)