News Flash:

Opozitia locala nu-si asuma raspunderea reprezentarii iesenilor

30 Iunie 2004
1313 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primarul Gheorghe Nichita a propus consilierilor Aliantei PNL - PD sa asigure conducerea a trei comisii de specialitate ale Consiliului Local •Consilierii PNL - PD au refuzat, pe motiv ca trebuie sa faca opozitie

Prima confruntare dintre Alianta PNL - PD si Alianta Pro Iasi in cadrul Consiliului Local a avut loc ieri, odata cu numirea membrilor comisiilor de specialitate ale municipalitatii. Astfel, in sedinta extraordinara de ieri a Consiliului Local au fost numiti toti membrii in cele opt comisii de specialitate, respectiv Comisia economica, juridica, pentru invatamant, de urbanism, de protectie a mediului, pentru sanatate si familie, pentru munca si protectie sociala si pentru tineret si sport. Fiecare partid va avea in aceste comisii un numar de reprezentanti proportional cu numarul de mandate obtinute dupa alegerile locale de anul acesta. Din cele 68 de locuri in comisii, un numar de 40 revin Aliantei Pro Iasi si numai 28 Aliantei PNL - PD. Inainte de numirea membrilor in comisii, intre primarul Gheorghe Nichita si reprezentantii grupului de consilieri ai Aliantei "Dreptate si Adevar" au aparut unele divergente. Discutiile vizau asigurarea conducerii acestor comisii. Este vorba despre numirea presedintilor si a secretarilor comisiilor. Desi Alianta Pro Iasi detine majoritatea in Consiliul Local, primarul a propus in cadrul acestor negocieri ca trei dintre comisii, si anume juridica, pentru tineret si sport si cea de munca si protectie sociala, sa fie conduse de reprezentanti ai Aliantei PNL - PD. Numai ca liderii opozitiei au refuzat sa numeasca oameni pentru presedintia acestor comisii. "Initial, in cadrul discutiilor au fost de acord sa numeasca cate un reprezentant pentru asigurarea conducerii acestor comisii. Dupa aceea s-au razgandit. Au spus ca nu vor sa-si asume responsabilitatea pentru a conduce cele trei comisii. Noi le spunem iesenilor ca cele trei partide, respectiv PSD, PRM si PUR, isi vor asuma raspunderea pentru a conduce aceste comisii. Sigur, opozitia are rolul ei, dar trebuie sa lucreze in interesul iesenilor. Noi am incercat sa fi transparenti, sa conducem in interesul iesenilor", a declarat primarul Nichita.
La randul sau, presedintele filialei judetene a PUR a declarat ca atitudinea consilierilor PNL si PD arata dezinteres fata de problemele iesenilor. "Aceasta atitudine nu este benefica pentru Iasi. Se vede clar ca exista o diferenta intre vorba si fapta in ceea ce priveste atitudinea celor doua partide", a declarat Radu Terinte.
In sedinta de ieri au fost numiti si membrii comisiilor a caror activitate nu este legata direct de cea a Consiliului Local. Este vorba despre Comisia pentru vanzarea spatiilor comerciale, Comisia de licitare si vanzare a spatiilor comerciale, Comisia de repartizare a spatiilor pentru ONG - uri si partide politice, Comisia pentru repartizarea locuintelor sociale si Comisia pentru repartizarea locuintelor ANL. Aceste comisii sunt conduse de viceprimari si au in componenta functionari ai Primariei si consilieri municipali.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1198 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014352 (s)