National

Ops, eroare! S-a aflat cine a făcut fotografia controversată în care apare Ludovic Orban alături de mai mulți miniștri în timp ce consumă alcool și fumează în birou

Publicat: 01 iun. 2020

S-a aflat cine a făcut fotografia controversată în care apare Ludovic Orban alături de mai mulți miniștri. Ionuț-Marian Stroe, ministrul Tineretului și Sportului este cel care i-a imortalizat pe o parte din mebrii Guvernului Orban în timp ce fumau și consumau alcool în biroul din Palatul Victoria. Acesta a trimis fotografia din greșeală unei persoane care a făcut-o ulterior publică.  Vă reamintim că premierul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, două amenzi, în valoare cumulată de 3.000 de lei, pentru fumat și nepurtarea măștii de protecție în spații închise, a anunțat Guvernul. Potrivit informării, premierul a plătit sâmbătă cele două amenzi prin intemediul platformei ghiseul.ro.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi prin intermediul platformei ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise”, au transmis reprezentanții Guvernului.

Conform acestora, premierul consideră că „regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”. Vă reamintim că în cursul zilei de ieri, în spațiul virtual a apărut o imagine cu Ludovic Orban precum și alți membri ai Guvernului. Aceștia au fumat, consumat băuturi alcoolice și diverse gustări cu ocazia zilei de naștere a premierului, care a fost pe 15 mai.

Ionuț Stroe, „conflicte” repetate cu tehnologia

Se pare că nu numai Ludovic Orban și miniștrii surprinși în fotografia controversată au fost în centrul atenției. În urmă cu câteva zile, ministrul Tineretului și Sportului, în timpul unei intervenții într-o emisiune de televiziune, a fost protagonistul unei scene stânjenitoare. Acesta se afla într-o transmisiune video live atunci când telefonul acestuia a căzut. Acesta era îmbrăcar office în zona bustului, însă a preferat să nu poarte pantaloni în timpul intervenției televizate. Videoclipul a devenit viral în scurt timp.

La scurt timp Ionuț Stroe a făcut o postare despre această situație care i-a amuzat pe români.

„Duminică dimineață, acasă, ținutele sunt mai „sportive”, chiar și atunci când dau interviuri #nofilter (n-am o problemă că am devenit viral și știu că toți care vor sări să critice poartă pantaloni de ski și pantofi acasă)”, a scris Ionuț Stroe pe Facebook.





Adauga un comentariu