News Flash:

Opt decenii de momente marcante la Mondiale

8 Iunie 2010
611 Vizualizari | 0 Comentarii
Momente marcante de la turneele finale ale Cupei Mondiale, înaintea celei de-a 19-a editii, ce se va desfasura în perioada 11 iunie – 11 iulie, în Africa de Sud:

1930: Premiera

13 iulie. Francezul Lucien Laurent, cu un voleu cu dreptul, a înscris primul gol din istoria Cupei Mondiale, la meciul Franta - Mexic, scor 4-1. Dupa finala pe stadionul Centenarului din Montevideo, capitanul nationalei Uruguayului, Jose Nasazzi, a ridicat deasupra capului primul trofeu al Cupei Mondiale.


1950: Stupefactie

Este o imagine fara sunet: aceea a stadionului Maracana stupefiat dupa înfrangerea Braziliei în fata Uruguayului, scor 2-1, în finala. In Brazilia a fost atunci doliu national, neoficial. Oficialii au neglijat protocolul, iar Jules Rimet, presedinte-fondator al FIFA, a fost nevoit sa coboare pe teren pentru a-i înmana trofeul capitanului uruguayan Varela.


1958: Printul Pele

Lumea fotbalului a descoperit un copil extrem de talentat: Pele. Brazilianul, cel mai tanar campion mondial, la 17 ani, a marcat sase goluri, dintre care unul decisiv în sferturile de finala cu Tara Galilor, scor 1-0. O alta performanta notabila de la CM-1958 este cea a francezului Just Fontaine, care a marcat 13 goluri în doar sase meciuri si detine în continuare recordul de reusite la un turneu final al Cupei Mondiale.


1966: Gol sau nu?

Mingea a lovit bara si a ajuns la pamant. A depasit oare linia portii? Golul englezului Geoff Hurst, autorul unui mitic hattrick în finala, a fost validat, iar RFG a fost învinsa, cu scorul de 4-2 dupa prelungiri, de Anglia.


1970: Regele Pele

Imaginea cu Pele, cu pumnul drept ridicat în semn de victorie, înaltat de Jairzinho, purtatorul tricoului cu numarul 7, vazut din spate, a devenit emblematica. La fel si interventia salvatoare a portarului englez Gordon Banks în fata lui Pele. Finala a fost o apoteotica: Brazilia - Italia, scor 4-1. Sfertul de finala dintre RFG si Anglia, scor 3-2 dupa prelungiri, a intrat de asemenea în istorie, Franz Beckenbauer jucand cu bratul prins deoarece avea umarul luxat.


1974: Cruyff cel romantic

Johan Cruyff, în fruntea marii generatii Ajax, a "survolat" turneul si a provocat chiar un penalti pentru Olanda în primul minut al finalei, transformat de Neeskens. Insa Germania "Kaiser-ului" Beckenbauer si a "Bombardierului" Muller, autorul golului victoriei (2-1), a fost cea care a ridicat noul trofeu (vechiul trofeu apartinea Braziliei, care îl castigase de trei ori).


1978: "Papelitos" si o competitie sub semnul dictaturii militare

A plouat cu "papelitos" (mici hartii) pe terenurile pe care s-a disputat aceasta Cupa Mondiala, castigata de Argentina, tara condusa atunci cu mana de fier de generalul Videla. Argentina s-a impus în finala datorita "Matadorului" Mario Kempes, care a înscris de doua ori în poarta Olandei, scor 3-1, dupa prelungiri.

1982: Revenirea lui Rossi

Paolo Rossi a ajuns la Cupa Mondiala dupa doi ani de suspendare pentru coruptie. In a doua faza a competetiei, atacantul italian a reusit un hattrick împotriva Braziliei lui Socrates si Zico. Si a încheiat competetia ca golgheter, reusind sa înscrie cel de-al saselea gol chiar în finala cu RFG, scor 3-2. Republica Federala Germana eliminase Franta generatiei Platini, dupa un meci marcat de o agresiune a portarului german Schumacher asupra fundasului francez Battiston, evacuat cu targa. Un alt exemplu de antijoc de la turneu este "nonmeciul" dintre RFG si Austria, scor 1-0, care a dus la eliminarea Algeriei.

1986: Mana lui Dumnezeu

Diego Maradona a facut în patru minute mitica aceasta Cupa Mondiala, în meciul cu Anglia din sferturile de finala, scor 2-1. Capitanul Argentinei a înscris mai întai cu "mana lui Dumnezeu", iar apoi a marcat din nou, pornind cu mingea de la mijlocul terenului si trecand de cinci jucatori. In finala cu RFG, el a fost autorul unei pase decisive pentru Burruchaga.

1990: Camerun

Camerunul a facut senzatie înca de la primul meci, învingand, în noua oameni, campioana mondiala Argentina, cu scorul de 1-0. Lumea a savurat dansul lui Roger Milla la fiecare din cele patru goluri ale sale, dintre care unul împotriva Columbiei, dupa ce i-a furat mingea portarului Rene Huguita. Parcursul camerunezilor s-a încheiat în sferturile de finala, faza în care au fost învinsi de Anglia, scor 3-2 dupa prelungiri. O alta imagine memorabila de la CM-1990 a fost cea a lacrimilor lui Maradona cand RFG si-a luat revansa pentru 1986 datorita unui penalti controversat, transformat de Andreas Brehme în finala.

1994: Caderea lui Maradona

Multe imagini marcante la CM-1994. Maradona a revenit cu un gol superb împotriva Greciei (4-0) si si-a aratat satisfactia în fata camerelor de luat vederi. Dupa doar cateva zile, el urma sa fie exclus pentru dopaj. Argentina a fost eliminata în optimile de finala de Romania, datorita unui lob superb al lui Hagi (scor 3-2). Alt gol exceptional a venit dupa slalomul "maradonian" al sauditului Saeed Owairan în meciul cu Belgia, scor 1-0. La capitolul insolit se poate încadra meciul Rusia - Camerun, scor 6-1, cu cinci goluri ale lui Salenko si unul al lui Milla (cel mai în varsta marcator, la 42 de ani).

1998: Zidane si doua lovituri cu capul

Zinedine Zidane a înscris doua goluri cu capul din corner si a oferit Frantei primul titlu mondial (3-0 împotriva Braziliei). In semifinale, Lilian Thuram a marcat doua goluri, singurele în 142 de selectii. De asemenea, a devenit atunci celebru gestul lui Laurent Blanc de a-l saruta pe crestetul chel pe portarul Fabien Barthez. Iar mexicanul Cuauhtemoc Blanco a popularizat trucul care îi poarta numele.

2002: Ronaldo superstar

David Beckham si coafura sa au declansat o isterie în Asia, dar Ronaldo a fost omul turneului, autorul a opt goluri, dintre care doua ale Braziliei în finala cu Germania, scor 2-0. Cat despre Zidane, a ramas imaginea acestuia prabusit pe gazon, simbol al Frantei eliminate înca din prima faza. Arbitrajul din Coreea de Sud a fost criticat: italienii în optimi si spaniolii în sferturi s-au considerat nedreptatiti. Turcia pentru care a evoluat jucatorul chel Hasan Sas a terminat turneul pe un frumos loc 3.

2006: Zidane si o lovitura cu capul

Faimoasa lovitura cu capul în piept data de Zidane italianului Marco Materazzi. Rareori un gest a provocat atat de multe reactii. Dupa ce a reusit o capodopera împotriva Braziliei, în sferturile de finala, Zizou a deschis scorul în finala, din penalti. In minutul 110 el a fost însa eliminat. Fara capitanul sau, echipa Frantei a pierdut trofeul Cupei Mondiale la loviturile de departajare, în favoarea Italiei lui Fabio Cannavaro. Editia din 2006 a fost marcata si de golul lui Esteban Cambiasso, înscris de Argentina în poarta Serbiei, dupa 24 de pase consecutive ale argentinienilor, dar si de meciul Portugalia - Olanda, scor 1-0, din optimile de finala, la care arbitrul a acordat 16 cartonase galbene si 4 rosii.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2281 (s) | 22 queries | Mysql time :0.073306 (s)