News Flash:

Opt firme din zece au datorii

13 August 2010
746 Vizualizari | 0 Comentarii
Firmele iesene s-au inglodat in datorii. Aproape 80 la suta dintre agentii economici ieseni inregistreaza datorii la stat. Numarul acestora este in crestere, de la o luna la alta, conform datelor prezentate de Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi si, automat, si suma pe care acestea o datoreaza pentru biruri neplatite. Ultima situatie, inregistrata la data de 31 iulie, arata ca, din totalul de firme active din judet, aproximativ 37 mii, 23 mii de firme au datorii de peste 865 milioane lei. Acestora li se adauga alte sapte mii de firme, care se afla sub incidenta unor legi speciale, cum ar fi dizolvare, radiere sau lichidare. In dreptul acestora, se adauga datorii de aproximativ 725 milioane lei. "In momentul de fata, din cele 37.189 de firme active, 29.189 inregistreaza datorii la bugetul statului. In aceste conditii, aproape 80 la suta din contribuabilii ieseni au datorii neplatite de minim 15 zile", a explicat Maria Taran, purtatorul de cuvant al DGFPJ Iasi. Pe lista firmelor inglodate in datorii, se mai afla si alte aproape o mie de societati comerciale, care sunt sub incidenta Legii 85/2006, respectiv legea insolventei. In baza de date a institutiei, sunt 882 firme care au de plata 722 milioane lei, suma ce, insa, intra la categoria sumelor nerecuperabile, adica bani pe care Finantele nu ii mai vor vedea niciodata, cel mai probabil. In aceste conditii, finantistii spera ca, prin intermediul actiunilor de control, sa compenseze lipsa de bani la bugetul statului. In cele sapte luni care au trecut de la inceputul anului pana in prezent, inspectorii DGFPJ Iasi au la activ peste 1.700 controale facute printre firmele iesene. De asemenea, in toata aceasta perioada, au fost incasate, in plus, aproximativ 93 milioane lei. Din aceasta suma, 7 milioane lei au fost atrase de la persoane fizice.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2402 (s) | 22 queries | Mysql time :0.134740 (s)