News Flash:

Opt ieseni din zece ar vota in favoarea lui Basescu

8 Mai 2007
1431 Vizualizari | 4 Comentarii
Petru Movila
• "Sondajul a fost efectuat de o societate specializata la comanda Partidului Democrat. Esantionul pe care s-a facut sondajul este de 500 persoane", a declarat ieri deputatul Petru Movila


Democratii ieseni au turat motoarele in preajma mitingului ce va fi organizat la Iasi pentru sustinerea presedintelui suspendat Traian Basescu. Ieri, liderul organizatiei municipale a PD, deputatul Petru Movila, a facut publice rezultatele unui sondaj de opinie realizat in municipiul Iasi, conform carora 81 la suta dintre ieseni ar vota impotriva demiterii presedintelui. Movila sustine insa ca aceste date sunt doar unele preliminarii, deoarece rezultatele sondajului de opinie nu au fost inca prelucrate. "Sondajul a fost efectuat de o societate specializata la comanda Partidului Democrat. Esantionul pe care s-a facut sondajul este de 500 persoane. Cred ca rezultatele finale le vom face publice la sfarsitul acestei saptamani", a spus ieri deputatul Petru Movila.

Conform aceluiasi sondaj comandat de organizatia municipala a PD, cei mai multi dintre ieseni doresc ca influenta politicului in justitie sa dispara si sa fie legalizata introducerea votului uninominal. "Cei mai multi ieseni doresc ca, in cazul in care Traian Basescu se va intoarce la Cotroceni, Parlamentul sa fie dizolvat", a mai declarat Movila.
Liderii democrati ieseni mizeaza si pe sprijinul cetatenilor romani din Republica Moldova la referendumul din 19 mai. Astfel, deputatul Movila a declarat ca maine se va afla la Chisinau pentru a purta discutii cu romanii de dincolo de Prut pe marginea referendumului organizat pentru demiterea presedintelui. "Voi cere cetatenilor romani, precum si persoanelor care au dubla cetatenie, romana si moldoveneasca, sa vina in tara sa voteze, pentru ca Guvernul nu va reusi sa organizeze referendumul asa cum trebuie in afara granitelor tarii", a mai adaugat deputatul democrat. Pe masura ce mitingul din 13 mai de la Iasi se apropie, spiritele se incing, iar liderii politici simt nevoia sa reactioneze. Astfel, Movila s-a aratat ingrijorat de faptul ca PSD va organiza un miting anti-Basescu concomitent cu cel organizat de PD, dar si de faptul ca presedintele organizatiei rivale, primarul Gheorghe Nichita ar putea pune piedici sustinatorilor presedintelui suspendat. "Am semnale ca se va incerca sa nu fie autorizate marsurile organizate de noi inaintea mitingului . Sustin insa ca Politia Comunitara si Inspectoratul de Politie al Judetului pot supraveghea desfasurarea mitingului si mentinerea ordinii. Ma surprinde insa ca PSD intentioneaza sa organizeze un miting in aceeasi locatie pe care initial a solicitat-o PD", a mai adaugat Petru Movila.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Ovidiu  | #12247
Pai e normal sa voteze 8 din zece.Manevra celor 322 a fost atat de marsava si au trecut cu atata usurinta peste optiunea electoratului,incat acum vor plati cu varf si indesat.
ZZZZ  | #12248
hai, ba , lasa vrajeala. nu mai intoxicati voi lumea, comunistilor !
anton  | #12249
securisti nenorociti
swe  | #12250
Ba ovidiu, papagalule, acei parlamentari reprezinta electoratul care i-a votat, adica 75% . Asa ca ciocu mic, fraiere ! Da?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1528 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020213 (s)