News Flash:

Opt talhari retinuti la Pascani

25 Septembrie 2007
1027 Vizualizari | 0 Comentarii
Opt tineri din localitatea Topile au fost retinuti ieri de politistii pascaneni pentru talharie. Costica Remus, Stefan Grigoriuc si Catalin Arama, toti avand varsta de 17 ani, domiciliati in Pascani, au mers duminica noapte la discoteca din localitatea Gastesti. Spre dimineata, cand sa se intoarca acasa, in Pascani, cei trei minori au fost ajunsi pe drum de un grup de tineri format din Mihai Matasaru, in varsta de 22 ani, Ion Chiriac - 28 ani, Mircea Ilade - 20 ani, Catalin Iftimia - 18 ani, Mihai Toma - 22 ani, Gheorghe Careja - 18 ani, Gheorghe Gavriloaia - 20 ani si minorul Costel Plescan, de 17 ani, toti cu domiciliul in localitatea Topile. Cei opt tineri i-au deposedat pe minori de bunurile pe care le aveau asupra lor. Astfel, minorii au ramas fara telefoanele mobile, haine si bani. Valoarea totala a pagubei a fost de 30 milioane lei (3000 RON). Deoarece victimele au depus plangere la Politie, cei opt tineri au fost retinuti, urmand a fi prezentati Parchetului cu propunerea de arestare pentru savarsirea infractiunii de talharie.

"Intre Gastesti si Pascani, minorii au fost deposedati de bunuri. Cei trei se intorceau de la discoteca cand au fost talhariti. Imediat am actionat si am retinut opt persoane acuzate de talharie. Acestia vor fi prezentati Parchetului cu propunerea de arestare. Pentru fapta lor, risca de la 5 la 18 ani de inchisoare", a spus Mihai Nacuta, seful Politiei Municipale din Pascani. Numarul mare de participanti la talharie, faptul ca majoritatea sunt foarte tineri, premeditarea faptei, agresorii asteptandu-si victimele, violenta cu care au fost deposedati de bunuri, petrecerea infractiunii pe timp de noapte conduc la concluzia ca talharia de la Gastesti este una dintre cele mai grave infractiuni de acest gen petrecute la Pascani in ultimii ani. In urma cu doi ani, in decembrie 2005, s-a mai inregistrat o serie de talharii similare, autorii fiind tot din Topile. Au fost trei talharii in serie. Infractorii isi asteptau victimele in masini, in padure la Motca. In cele din urma au fost prinsi patru tineri, dintre care trei sunt in penitenciar. Potrivit reprezentantilor din Politie, majoritatea actelor de violenta savarsite pe raza municipiului si in cele 19 comune arondate au loc in zona discotecii Daxyy din Gastesti. Numai anul acesta, au fost inregistrate 4 cazuri de violenta intre tineri, soldate cu urmari grave. "In discoteca nu se petrece nimic, deoarece exista paza. In schimb, in afara discotecii este dezastru. Pe fondul consumului de alcool, dupa terminarea programului de la discoteca, pe strazile din zona au loc adevarate lupte de strada. Avem foarte multe astfel de cazuri. Sunt unii care nu depun plangere, ca ar fi o multime de persoane. Pe aceasta cale, avertizam tineri sa aiba grija unde merg si ce fac. Cei care gresesc vor plati, conform legii", a declarat subcomisarul Tiberiu Dogaru, adjunctul sefului de Politie din Pascani.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1514 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018376 (s)

loading...