News Flash:

Ora fatala pentru transportul public

2 Februarie 2010
1207 Vizualizari | 1 Comentarii
• Doua tramvaie ale Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iasi au fost implicate in accidente rutiere la aceeasi ora, in doua zile consecutive

Sfarsitul de saptamana nu a fost lipsit de evenimente neplacute in trafic pentru mijloacele de transport in comun iesene. Doua tramvaie ale Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iasi au fost implicate in accidente rutiere in care, se pare, vina a apartinut celorlalti participanti la trafic. Vineri dupa-amiaza, in jurul orei 13.15, un tramvai a intrat in coliziune cu autoturismul cu numarul de inmatriculare IS-05-KER, care nu a acordat prioritate mijlocului de transport in comun, in dreptul statiei Doctor Savini din cartierul Tatarasi. Sambata, o masina cu numarul de inmatriculare IS-05-ZHF s-a izbit de un tramvai, care circula regulamentar, in dreptul magazinului Autocenter din cartierul Canta. Incidentul s-a produs tot in jurul orei 13.15. In ambele situatii, vinovati de producerea accidentelor sunt soferii de autoturism. "Vom recupera banii necesari pentru reparatiile avariilor celor doua tramvaie din asigurarile obligatorii RCA ale autoturismelor vinovate de producerea coliziunilor", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP Iasi.

Asigurarea obligatorie intarzie sa fie finalizata

Asigurarea obligatorie RCA pentru parcul auto al RATP Iasi, care numara 111 tramvaie, 87 de autobuze, 50 de microbuze, precum si 31 de autovehicule din parcul auxiliar, mai are de asteptat. Compania SC Allianz Tiriac Asigurari SA, care a depus o contestatie impotriva licitatiei organizata de regia ieseana de transport in comun, a primit aprobarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Reprezentantii firmei au contestat faptul ca oferta depusa de catre SC Astop Broker Asigurare SRL, in asociere cu SC Omniasig SA, in cuantumul a 285 mii lei, este mai mica decat media ofertelor depuse de catre ceilalti trei participanti la licitatie. CNSC a dispus, astfel, reluarea procedurilor prin care parcul auto al RATP Iasi ar urma sa aiba un nou asigurator. Pana la finalizarea licitatiei, regia a prelungit contractul cu SC Omniasig SA, firma care a asigurat in anul 2009 mijloacele de transport in comun iesene.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

calatorul nelamurit  | #94363
inca o stupizenie . este firesc ca una dintre firme sa aiba cea mai mica oferta . nu cred ca cineva poate invoca un asemenea aspect si CNCD sa-i admita contestatia . sunt convins ca articolul a fost scris fara o documentare serioasa.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4225 (s) | 22 queries | Mysql time :0.312150 (s)

loading...