News Flash:

Orban: Obiectivul nostru este sa revenim la putere pe usa din fata

25 Ianuarie 2010
603 Vizualizari | 0 Comentarii
Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, la Timisoara, ca, in prezent, liberalii au doua solutii de aliante, cu PDL si cu PSD, amandoua fiind nefiresti, dar obiectivul lor este sa revina la putere "pe usa din fata", si nu "in bagajele vreunuia din cele doua FSN-uri". "Asa cum este PNL astazi nu are decat doua solutii de aliante care sunt nefiresti amandoua: cu PD si cu PSD. Ceea ce ne intereseaza este sa deschidem partidul, sa atragem in partid oameni de calitate. (...) Ca atare, obiectivul nostru este sa revenim la putere, nu in bagajele vreunuia dintre cele doua FSN-uri, sa revenim la putere pe usa din fata si avand cu adevarat conducerea Guvernului", a declarat Orban. Intrebat cat de tare a afectat credibilitatea partidului sustinerea lui Mircea Geoana in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, Orban a raspuns ca, in prezent, PNL se afla la cea mai mare cota in sondaje in ceea ce priveste favorabilitatea. "Astazi, PNL se afla la cea mai mare cota in sondaje in ceea ce priveste favorabilitatea, cat si in ceea ce priveste intentia de vot de la revolutie incoace. Ca atare, intr-adevar, ne-a afectat, dar nu neaparat sustinerea lui Geoana, cat pozitia clara, constanta, a PNL impotriva oricarui compromis cu autocratismul, cu mitocania, cu lipsa de civilizatie, nonvaloarea. Aceasta atitudine de promovare constanta a unor idei, principii, valori in viata publica romaneasca a dus PNL intr-o pozitie care-i permite sa aspire, cu legitimitate, la atingerea obiectivului de castigare a alegerilor in 2012", a afirmat Orban. Acesta a adaugat ca, in campania electorala pentru alegerile prezidentiale, mesajul PNL "nu a fost tradus" asa cum ar fi trebuit, insa este convins ca acesta va fi cunoscut de cat mai multi oameni pana la urmatoarele alegeri. "Mesajul nostru a fost de a aduce bunul simt in viata publica. De a inlocui politicienii care fura, care mint, care ameninta, care se imbogatesc, cu oameni care sa aiba sapte ani de acasa, sa respecte normele morale firesti, sa aiba cu adevarat acea misiune interna pe care sa si-o asume, de a servi interesul public si de a actiona pentru a rezolva probleme cetatenilor. Sigur ca, poate, nu l-am tradus asa cum am fi vrut. Orice mesaj are nevoie de un timp pentru a patrunde si pentru a ajunge la fiecare cetatean al acestei tari. Sunt convins ca acest mesaj va fi cunoscut de cat mai multi oameni", a afirmat Orban.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4725 (s) | 22 queries | Mysql time :0.353127 (s)