National

Orban reconfirmă cel mai negru scenariu. „Școlile din București, pe ‘roșu’. Se poate dispune carantinarea unor zone”. Când se va întâmpla

Publicat: 10 oct. 2020
ludovic orban cu masca
"Școlile din București, pe 'roșu'. Se poate dispune carantinarea unor zone"

Premierul Ludovic Orban a reconfirmat, sâmbătă, după o vizită la Direcția de Sănătate Publică din București, că autoritățile vor impune noi restricții de mobilitate în efortul de a controla pandemia, în cazul în care incidența cazurilor de COVID-19 va depăși pragul indicat în lege.

Astfel, dacă incidența depășește 3 cazuri la mie, școlile trec în scenariul roșu iar unele zone vor putea fi plasate în carantină.

„Se poate ajunge la carantinarea anumitor zone, sperăm să nu se ajungă aici, (sperăm) că oamenii înțeleg. Este reglementat. La indicele de peste 3 la mie este prevăzut ce înseamnă trecerea la scenariu roșu, și anume învățământ online”, a precizat premierul.

Potrivit lui Orban, petrecerile de după victoria în alegeri au contribuit la creșterea numărului de infectări.

”Gândiți-vă că în fiecare localitate echipa care a câștigat a sărbătorit. Au fost zece, douăzeci, o sută de persoane. Azi a ajuns la maturitate manifestarea simptomelor bolii”, a argumentat premierul.





Comentarii
Adauga un comentariu