News Flash:

Orchestra prieteniei, proiect international

13 Februarie 2007
817 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri a fost deschis oficial proiectul international Orchestra prieteniei, din cadrul programului de parteneriat educational "O sansa pentru toti copiii cu nevoi speciale", dintre Hockerill Anglo-European College din Marea Britanie, Liceul Vasile Alecsandri, Scoala Speciala Constantin Paunescu si Colegiul National de Arta Octav Bancila. Astfel, pana pe 16 februarie in cadrul proiectului de schimb intercultural vor fi urmarite obiectivele propuse prin diverse activitati.

Practic, in Iasi, proiectul consta in organizarea si derularea a trei concerte sustinute de catre grupurile reunite de elevi din cele patru categorii de unitati scolare cu repertorii de genul pop, rock, jazz, coral, folk. Doua dintre acestea vor fi sustinute in Sala de Festivitati a Colegiului National de Arta, iar cel de-al treilea va fi inregistrat de statia locala a televiziunii publice. In cadrul proiectului sunt implicate 35 de cadre didactice si 125 de elevi, coordonati de o ehipa formata din psihologul Sabina Preduchin, de la Scoala Speciala C. Paunescu, profesorul Sergiu Sandu de la Colegiul National de Arta si profesoara Silvia Cosarca de la Liceul V. Alecsandri. In cadrul proiectului Orchestra Prieteniei colaborarea dintre cei patru parteneri inseamna schimburi interculturale prin arta, acesta avand ca obiective facilitarea accesului copiilor de diverse nationalitati si diferite categorii sociale si scolare la arta, ca instrument de invatare pentru dezvoltarea abilitatilor lor personale si sociale si promovarea artei muzicale ca modalitate de stimulare a comunicarii si relationarii intre persoane din diferite medii sociale si culturale.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2460 (s) | 22 queries | Mysql time :0.127871 (s)